Astazi am citit Manualul imblanzitorului de cafia (ortografia imi apartine:), titlul original il puteti vedea la Iulian Tanase pe blog ( http://poemix.blogspot.com/search/label/manual ).
Imi plac pozele, pozele cu cafiaua de dimineata din atatea si atatea zile in care se intampla atatea si atatea lucruri, fiecare cu semnificatia lui in mintea cititorului. Pentru ca nu am inteles defel, si nici nu mi-am propus, care este scopul acestui exercitiu. Ce ma intereseaza cu adevarat este efectul ansamblului postat. Efectul in cazul meu este sub forma de mana cu degete multe multe multe multe. Degetele sunt prea multe pentru a putea fi distinse si intelese. Asa ca sunt greu de analizat. Dar eu sunt convinsa ca mie trebuie sa-mi creasca un copac. Il simt. Simt cum degetele cresc si devin crengute, apoi crengi si crengile au la randul lor alte crengi si tot asa pana cand pot distinge un copac...Acuma il vad putin in ceata, este inca greu de distins si nu stiu excact cum o sa fie fiecare crenguta. Ma intreb daca trebuie sa il ajut cumva, daca am ceva de facut sau o sa creasca singur. De fapt, ma intreb de ce exista. (in afara de biografia lui Tolkien, in care citeam azi despre Leaf by Niggle cum in cele din urma, copacul in integralitatea lui este in alt taram, unde el chiar exista cu adevarat). Conexiunea cu textul lui Iulian Tanase, ilustrat prin niste poze care o sa va genereze si voua prea multe degete:), am facut-o din cauza cuvintelor. Cuvintele si semnificatia lor, inventarea si re-inventarea permanenta a noi si noi semnificatii, sau pur si simplu joaca de-a joaca. Pasioanti de cuvinte, de stil si de poveste, care trebuie sa curga, orice ar fi, pentru ca asta e misiunea Imblanzitorului. Sa fie pasional. De fapt, sa fie.
Si cafiaua, Latte, va rog, pe iarba langa Buckingham:).
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment