maine in Sebes City

probabil ca asta e ultimul mesaj pentru foarte multa vreme...
merg la Sebes sa invat.
sentimentu' ala de anticipare dinaintea unei mari bucurii ii atata de fain, incat devine aproape insuportabil. Buni deja ma suna de 2 ori pe zi ca sa fie sigura ca stie ora la care vin. dupa cum s-ar exprima ea: 'de-aghia apuc' :). la fel si eu.
astept sa plantez lalele cu Buni in gradina, sa stau cu ea in camera in timp ce invat, sa ma 'apere' de 'vizitatori' ca eu am treaba, invat:).
sa ma trezeasca la 7.00 ca-i tarziu, sa ma trimita dupa paine si dupa smantana...sa-mi aduca lapte de la vaca si sa-mi faca placinte...:). deja m-o sunat dimineata devreme sa ma consulte despre ce as vrea sa mananc maine cand ajung. i-am cerut opinia, asa ca o sugerat ea sarmale cu varza noua:)...ea inca nu stie ca orice ii facut de ea ii excelent.
Sebes city=Acasa ii un fel de paradisu' pierdut sau 'à quoi bon quitter coasta boacii'...
simplu, explicatiile nu sunt necesare. totul este implicit. viata are alt ritm acolo, timpul pare ca are mai multa rabdare cu oamenii. sau nu regasesc bucuriile simple decat in amintire? poate ca da. sau poate ca totusi nu...exista o dilatare a timpului in orizontul ala marginit de rapa rosie, sacas, munti si dealuri...poate ca nu am raspuns inca la intrebarea cine sunt? dar stiu precis incotro merg: merg spre locurile de unde am venit. un fel de return to the lost innocence:)...
ma tot gandesc: oare cumva drumul ne defineste? poate ca suntem calea pe care o alegem de fapt...poate ca nu existam decat in functie de actiunile noastre sincopate pe axa timpului. suntem pasii nostri indreptati de catre libertatea noastra spre mini-repere (milestones) din insasi viata noastra. timpul este drumul?
viata este calatoria (voyage), iar micile insule/oaze sunt rezultatul cautarii intermitente? (quest)