'Experienta Milano'

Dupa cum remarca sarmana Cristinica, trezita cu noaptea in cap sambata la 3 jumate sa ne duca la Brussels si apoi duminica dormind abia la 2 (sa ne aduca de la aeroport), trebe sa incep meilul de 'Milano' cu multumiri :).

lui Buni, ca fara ea nu ar fi existat mama si implicit eu :).
Roxanicii, fara de care nu ar fi existat ideea.
Cristinicii, fara de care nu ar fi existat excursia.
lui Vladimir, fara de care as fi dormit pe dom sau sub dom (ca la Scala n-am reusit sa intram).
lui Rares, fara de care nu ar fi existat biletul de avion.
lui Sorin, fara de care nu ar fi existat ideea sa il sun pe Rares.
lui Tonel, ca nu s-a suparat ca am amanat excursia la Munchen (din nou).
Adinei, ca o sarbatorit 3 ani de relatie si am amanat weekendul in Olanda din considerente de weekendul romantic in doi Adina si Emi.

Daca am uitat pe cineva, sigur o sa-mi aduceti voi aminte, plini de gratie ca si Cristinica :).


In orice caz, Vladimir (gazda noastra in Milano) este un tip admirabil, ceea ce n-as fi spus despre el inainte de excursia asta pe considerentul ca nu il cunosteam :).Mi-i greu sa cred ca ii asa mic (chiar asa! ) si totusi cu atata bun simt in legatura cu tot felu' de aspecte ale vietii. De ce spun asta?:) Pai pentru ca am ajuns sa discut (din preaplinul frustratii mele de auditor) despre sensul de a face ceea ce fac eu acum...sunt prea turata, cu motoarele la 110% capacitate (cum glumea un fost coleg). Iau totul in plin, toate dezamagirile profesionale, toate comentariile malitioase, totul are un impact nepermis de puternic asupra mea. Si cand cineva mai mic decat mine (si implicit cu mai putina experienta???) imi discuta chestiunile astea deschis si cu argumente solide ma opresc putin sa imi pun diverse probleme. Cum ar fi de ce? Ma rog, el estima ca intr-o luna am sa uit de 'experienta Milano' si am sa fiu exact la fel. Ma intreb daca nu mi-o ajuns o zi sa revin la starea initiala:)...predictia de o luna e cam generoasa...trebe sa las putin timpul sa treaca si sa analizez putin directia spre care ma indrept.

Dar cel mai important, in 'experienta Milano' am invatat urmatoarele:

1. ca se poate si altfel
2. ca e usor si normal sa fie si altfel
3. ca pierd niste momente frumoase din viata mea si nu castig mare lucru (pe termen scurt si pe termen lung deopotriva)
4. ca pragul meu de toleranta e prea ridicat si prin urmare imi ia foarte mult sa spun 'ho'
5. ca imi place sa ma bucur de oamenii si lucrurile din jurul meu si totusi nu o fac pentru ca sunt prinsa intr-o roata care nu se mai opreste
6. ca sunt singura care poate schimba starea de fapt si ca pana acum se pare ca nu am gasit motivatia sa o fac
7. ca poate ar fi timpul sa ma gandesc serios sa imi schimb domeniul de activitate cu totul
8. ca imi dirijez oboseala, frustrarile si nemultumirile exact catre oamenii (inocenti) care tin la mine si care nu merita 'deseurile' vietii mele emotionale
9. ca viata mea personala este absolut inexistenta si ca asta nu ma impiedica sa dau rateuri si pe plan profesional
10. ca am nevoie sa ma opresc din goana asta nebuna in care am intrat tocmai ca sa nu fiu nevoita sa ma opresc si sa reflectez la dezastrul emotional in care ma aflu
11. ca fuga nu e o solutie, desi pe termen scurt poate parea mai putin dureros sa te refugiezi in munca si invatat, pentru a evita astfel timpul petrecut in solitudine pentru a-ti pune ordine in viata sentimentala
12. ca tot ceea ce am inteles printr-un anumit gen de relatie cu un tip pe care inca il cred special nu a fost decat in capul meu si nu pot sa-i iert asta (desi nimeni nu poate fi gasit vinovat pentru ceea ce se desfasoara in universul meu interior)
13. ca punctul 12 de mai sus e paradoxal
14. ca imi fac rau singura in mod constant nereusind sa depasesc o idee generata de propriul meu exces de imaginatie
15. ca deciziile se poat lua si in legatura cu emotiile, pentru ca nu pot sa imi pun viata in paranteza pentru inca 3 ani pentru o himera, oricat de 'great pretender' as fi eu in cele din urma