un articol fain; vechi, da' fain

http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/04/04/AR2007040401721.html

un articol din aprilie 2007, courtesy of Tonel, via e-mail.

Rezumat, sau despre ce este vorba:

Un violonist aclamat (printre virtuozii lumii), cantand pentru 32.17 dolari intr-o statie de metrou pentru 43 de minute unele dintre cele mai dificile piese clasice. in tot acest timp, peste o mie de oameni trec pe langa el. doar copiii vor sa ramana, o singura persoana il recunoaste. o singura persoana (in afara de cel care il recunoaste) il apreciaza ca pe un virtuoz si alte 2 persoane stau mai mult timp sa il asculte si regreta ca trebuie sa plece. mai multi recunosc faptul ca e mai bun decat media. totul face parte dintr-un experiment.

redactorii asteptau o multime de oameni in jurul violonistului si recunoastere imediata. concluzia este ca daca nu incadram frumusetea in recunoastere, nu obtinem nici un efect de oficializare a artei.

plesu scrie misto. faptul ca e plesu vinde cartile. daca un oarecare ar scrie la fel de misto, cartile nici macar nu ar fi publicate. articolul face analogia cu pictura moderna.

putem extrapola concluziile articolului pentru absolut orice domeniu. cine decide ce e frumos? cand si cum se iau deciziile astea.

de-asta rade Cris de mine atunci cand spun despre cineva ca e frumos/frumoasa. Ea considera ca standardele mele referitoare la frumusete sunt foarte scazute :). nu e vorba de asta, cred. pur si simplu frumusetea nu iese la iveala atunci cand receptorii nu sunt predefiniti ca sa primeasca stimuli de acel gen. frumusetea unui cantec, frumusetea unei femei, frumusetea unei livezi intr-o dup'amiaza de toamna...toate astea sunt filtrate (de artist, dar nu numai) si redate intr-un anume fel. fiecare percepe ce si cum e pregatit si pre-determinat sa perceapa...proportiile unui chip determina clasificarea chipului drept frumos? aparent, asta e regula in modelling...etc, m-am plictisit:).

ma intreb, insa, de cate ori am trecut pe langa Joshua Bell-ii lumii in statiile de metrou prin care m-am perindat...