home is where your heart is

I realized in the last several days that I kept thinking of Luxembourg when I said 'home'. This is a new and disturbing thought. When I was in Bucharest, I always used the term 'home' when I spoke about Sebes.

After being in Sebes for 4 weeks this year, I realiszed I can no longer call it home. It's the feeling that I no longer belong that's bothering me. The sudden realization that life goes on without me (as if I would be dead) in the little town: people get married (my cousin), my 'niece' and 'nephew' grow older (they are actually in the 10th and 7th grade already), my grandmother and my uncles and aunts are growing older as well. I am growing older. I've been reading about the death concept in children lately and about the likely effects that the dealing with the idea of death has in children and in the future adults.

I think that the 'growing old' problem only comes to mind in connection with the idea of death. The ‘ultimate adventure’, as somebody once put it.
At some point, I was convinced that the only reason why the human being has the desire to be in a relationship with another human being is related to this fear, the fear of finitude, the fear that this, this what we have right here, right now, this is ‘as good as it gets’. The desire to feel that one can share this dread with somebody else, that somebody else will be so affected by the end of a being that he or she would eventually want to ‘finish’ themselves. It this great love? I remember my grand-grand mother that died less than 2 years after my grand-grand father simply because she missed him so much she could not bear to ‘go on’. She kept ‘talking’ to him, she kept relating to him. She wanted him back, but this was not possible so she somehow decided to stop fighting.
Julien Green once said that to love somebody is to hide the abyss for the other person.

When we sit back and try to have some perspective upon our lives, we realize that there is little to no meaning to be found, that we must always build, build, build, build bridges to relate to others to gain a sufficient amount of meaning to keep us going for a little while longer.

I have started to talk about home, centrum mundi, the home is where the people that we love are. Sebes was home for me. The problem with me saying that Luxebourg is ‘home’ is that this statement has no real basis. My ‘centrum mundi’ is not in Luxembourg, but if I’ve lost one and did not find another, where am I? If I do not have a center to gravitate towards, who am I?

My home might be where my heart is, however, my heart is nowhere, apparently. Simply suspended, nauseated? Lost, or only asleep?

The understanding that I will have to bear staying here, in Luxembourg, for yet another year (at the least) has dawned on me last night. I am forcing myself to call it ‘home’. The actual physical home is cozy and filled with dear people. Somehow, this might not be enough.

I know why I’m here, and moreover I know why I’m not in Romania. I know why I’ve lost the ‘home’, and I know that at some point in an adult’s life, this is inevitable. However, this new feeling of ‘not belonging’ is quite scary and numbing. Maybe I’ll be able to drift away in one of my ‘non-problematic’ stages and I will not feel this awake for the following year. If I’m lucky, the whole process will not be too painful.

I want to go home.

update 6th of July 2008

I've just came back from Romania.
I managed to scratch my car, in the first 30 seconds after I got in.
Apparently, I am unable to estimate where my car finishes. Luckily for me, the other guy's car (a van) had a protective plastic/rubber (?) back, probably especially created for reckless drivers like myself:).
I almost had an accident as well and my engine died several times (and by several I mean I can't actually remember the number because it happenned a lot:) ).
Plus, the car makes a funny and disturbing noise now, so I really need to take it back to the garage:).
More and more, I begin to realise that I'm hopeless. I wanted a car to boost my self esteem, but my self esteem is soaring when I actually try to drive. I prefer the right front seat anytime:)...I have to think about too many things at once when I'm driving, whereas I prefer to think at nothing at all:).

I should probably get back to finishing my assigned work for today...:). Keep tuned for other car news, or the ultimate news: that the car got the better of me:).

Update

am masina. am mers fooooarte putin cu ea. n am avut timp nici sa mor. agitatie la birou, agitatie si in afara lui, ziua lui cris, meciurile romaniei. am fost mai mult prin crashme, vorba aia.
maine shopping pe aeroport la munchen intre avioane (ca deh, ce as putea face).

ma gandeam sa fac un update rapid: maine o tulesc spre Sebes (Sibiu), adica maine pe vremea asta o sa dorm dusa in patutzul meu de-acasa...

o sa fiu in ro de pe 22 iun pana pe 4 iul...

atat, ca maine ma trezesc la 5 ca sa ajung la aeroport.

am revenit ca sa plec din nou:)

dupa lupte seculare care au durat aproape o luna, am revenit la birou.
examenele ACCA au fost (aproape) un succes. s-ar putea sa reiau o parte din ele in iarna:).

trebe sa merg sa-mi iau masina. trebe sa ma decid daca ma mut inapoi la fosta firma.
imi face impresia ca decizia o sa fie nu, dar imi dau timp sa ma gandesc la asta...
ortodontu o decis sa anuleze un dintisor, deci ma duc sa mi l anulez:)...

iarasi sunt supracofeinizata la birou si ma agita meciul ro it de maine (si fr nl ma agita:) ).
intr-o saptamana merg din nou la sebes, sunt foarte incantata:).

message for the roomie: you start working on the presentation for your thesis! :)

maine in Sebes City

probabil ca asta e ultimul mesaj pentru foarte multa vreme...
merg la Sebes sa invat.
sentimentu' ala de anticipare dinaintea unei mari bucurii ii atata de fain, incat devine aproape insuportabil. Buni deja ma suna de 2 ori pe zi ca sa fie sigura ca stie ora la care vin. dupa cum s-ar exprima ea: 'de-aghia apuc' :). la fel si eu.
astept sa plantez lalele cu Buni in gradina, sa stau cu ea in camera in timp ce invat, sa ma 'apere' de 'vizitatori' ca eu am treaba, invat:).
sa ma trezeasca la 7.00 ca-i tarziu, sa ma trimita dupa paine si dupa smantana...sa-mi aduca lapte de la vaca si sa-mi faca placinte...:). deja m-o sunat dimineata devreme sa ma consulte despre ce as vrea sa mananc maine cand ajung. i-am cerut opinia, asa ca o sugerat ea sarmale cu varza noua:)...ea inca nu stie ca orice ii facut de ea ii excelent.
Sebes city=Acasa ii un fel de paradisu' pierdut sau 'à quoi bon quitter coasta boacii'...
simplu, explicatiile nu sunt necesare. totul este implicit. viata are alt ritm acolo, timpul pare ca are mai multa rabdare cu oamenii. sau nu regasesc bucuriile simple decat in amintire? poate ca da. sau poate ca totusi nu...exista o dilatare a timpului in orizontul ala marginit de rapa rosie, sacas, munti si dealuri...poate ca nu am raspuns inca la intrebarea cine sunt? dar stiu precis incotro merg: merg spre locurile de unde am venit. un fel de return to the lost innocence:)...
ma tot gandesc: oare cumva drumul ne defineste? poate ca suntem calea pe care o alegem de fapt...poate ca nu existam decat in functie de actiunile noastre sincopate pe axa timpului. suntem pasii nostri indreptati de catre libertatea noastra spre mini-repere (milestones) din insasi viata noastra. timpul este drumul?
viata este calatoria (voyage), iar micile insule/oaze sunt rezultatul cautarii intermitente? (quest)

cine are timp de blogguit n-are timp de trait?:)

...asa de multe s-au intamplat in ultima vreme, ca n-am avut timp de nimica, cu atat mai putin sa scriu.

dintre noutati: masina probabil la inceput de iunie (acuma pot numai sa sper), mi-am comandat o carte de pshihologie existentiala (!) (de-abia astept sa vina) si am descoperit ca imi plac rochiile si florile (is femeie:) ).

am fost in olanda si i-am luat la Buni sute de flori. am avut aventuri pe tren (am facut o calatorie de 10 ore dus si intors in 28 de ore).

trebe sa-mi termina bagajele pana vineri seara, pentru ca sambata la 7.15 voi fi in avion spre Sebes. am o pauza de cam 4 ore in Munchen. chiar, sa-i spun lui Tonel:).

Pararaaaam-pam-pam!

Mi-am luat ieri concediu de pe 17 mai, o sa merg inca 2 saptamani la Sebes, sigur cu scopul declarat oficial (si in mod cert cu promisiunea ferma ca asa va fi!) de a invata pentru 2 dintre examenele ACCA. Buni ii foarte incantata.

Maine vreau sa dau o fuga la Bruxelles, la SAS, sa-mi recuperez banii pentru 'denied boardingu' ' din noiembrie anu' trecut si sa merg la shopping:).

Masina...nu stim cand vine, eu sper ca imediat ce vin eu de le Sebes, pe 30, dar ma cam indoiesc.
Examenele sunt pe 3, pe 5 si pe 10. Mi-i foarte frica de alea de pe 5 si de pe 10, ala de pe 3 e advanced audit:), sper sa ma descurc.

Astazi s-o semi-mutat noul nostru coleg de apartament, is curioasa cat rezista. Am gatit o minunata mancare semi-preparata, norocu meu ii ca ii Cris foarte toleranta:)).

Ii astept pe Arcadia si Alexandru sa vina din Paris...Poate dam o fuga pana in Olanda. Ei ar vrea Londra, dar eu nu prea vreau. Nu sunt sigura daca o sa mai vreau Londra, poate da, poate la anu, poate de tot, sau poate niciodata:). Oricum, acum nu.

Eu, Penelopa

Din seria inregistrarilor cotidiene fara nici o urma de senzational, in a 2a zi de concediu medical ma simt azi ca Penelopa. In asteptarea unui Ulisse, sau in asteptarea mai multor Ulisse.

Arcadia si Alexandru deja pe avion, eu le pregatesc camera, am facut deja aprovizionarea pentru urmatoarele zile, frigiderul meu fiind in general gol. De fapt, gol da plin cu mancare stricata, de nici nu-mi dau seama cand luam atata mancare si de ce naiba nu o mancam. De fapt, de ce nu o mancam stiu, dar de ce o luam si uitam de ea, asta nu-mi pot explica. Tot maine, noul nostru coleg de apartament se muta aici. Sunt curioasa cum vor decurge lucrurile si ce 'clash of civilisations' vom avea in living-bucatarie. Oricum, trebe sa repare o usa, sa ne ajute sa ducem gunoiu (sticle de plastic pe care le reciclez de luni de zile dar pe care de fapt nu stiu unde sa le duc) si sa gaseasca un cablu pentru televizoru' din camera Cristinei. Asta asa, ca remarci misogine :))...A! si sa-mi ia mie masina cand imi vine si sa-mi dea lectii de sofat pro bono:))...de fapt, lista ar putea continua. El, desigur, are alte idei, pijama's parties si sticle de vin;).

Dintre vestile bune, am primit un meil de la asistenta mea preferata de la planning ca o reusit sa mi modifica programul luna viitoare astfel incat as putea sa mi iau concediu 2 saptamani in mai inainte de ACCA, si voi putea merge la Sebes. Trecand peste faptu ca deja biletu de avion Luxembourg Sibiu este exorbitant daca il iei cu 2 saptamani inainte...merita:). Numai sa-mi confirme vacanta si pac!, imi si iau biletu:).

Oualele rosii sunt inca pe-aici, n-am reusit inca sa le dovedim, desi am observat-o pe Cris ca incearca in fiecare seara sa scape de unu. Invatatu sta pe loc de foarte multa vreme, ca ieri am citit tot felu de prostii online (in general ziare).

Ma duc sa mai fac putina curatenie si ordine de ochii soacrei, si apoi ma voi lafai in pat, pentru ca nu se compara nimic cu lenevitu' intr-o zi obisnuita de munca.

al doilea pe ziua de azi

ca, deh!, daca mi-o dat doctoru' liber, de ce nu?...

am vrut sa spun ca tocilarul din mine da o petrecere de unu singur, fara invitati (ca oamenii is in campu' muncii): verishoru' meu, Radu, pe care il consider nepotzel ca ii in clasa a9a:), merge la olimpiada nationala. chestie care ma emotioneaza profund. ma simt din nou in clasa a9a. vai ce emotii, ce vremuri. in fine, is foarte mandra de el, de fapt de-abia imi mai incap in piele de ce mandra si incantata is acuma.

asa ca ma duc sa invat, ca ma asteapta si pe mine examenele, cat de curand...

Home, sick.

Se pare ca gripa de care vorbeam a lovit fara mila, in zilele mele libere, evident, ca orice boala pe care o am.

Astazi m-am tarat la birou si astept sa vina managera (ca sa ma scuteasca de intalnirea cu partneru din dimineata asta) si timpul sa merg la doctor (am programare la 10, la un doctor care are cabinet chiar langa birou). Poate mai sunt in stare sa raman jumatate de zi in picioare, dupa care o iau de la capat...Asa ca mai bine incerc sa-mi iau liber ca sa pot sta in pat. Nu-mi place deloc sa fiu bolnava. Pentru ca in cazurile astea nu pot citi, nu ma pot uita nici la televizor, pur si simplu zac in pat si mi se pare ca pierd o gramada de timp...si ma simt vinovata.

Ma duc sa-mi fac un ceai din'ala oribil de la birou. Bleah. Acasa am gasit niste ceai de la buni (menta, soc si tei). Erau asa frumoase florile de tei dupa ce le-am pus in apa, se facusera din nou mari si mirositoare...:).

Am nevoie sa stau in pat mult mult mult.