...mi-am dat seama...suntem niste copii mari si ne plac toate porcariile tehnologice inventate mai nou...
sau dupa cunoscuta lege a lui murphy: cand tot ce ai in mana este un ciocan, toate lucrurile din jur iti par cuie. asta e aplicabil intotdeauna.
de exemplu ne cumparam aparat foto si apoi pozam tot ce ne iese-n cale...nu prea vedem pe unde trecem, nu absorbim nimica din jurul nostru, dar 'snappuim' la poze in continuu...
nu stiu de ce m'o apucat nervii astia impotriva pozelor. nu'mi prea plac pozele...imi displace sa ma uit pe poze (din trecut) si'mi displace sa fac poze si'mi displace sa apar in poze...am o selectie de poze (de pe cand eram mai mica si apoi de prin liceu) cu mine in luxembourg...luate cand am plecat, pe post de talisman...dar nu au nici un efect...nu stiu, parca is o marturie a regretelor ...nu'i nimica mai deprimant decat sa privesti in trecut si sa regreti trecutul paradisiac - 'coasta boacii' despre care tot vorbesc eu.... ce functie au pozele???? concret, tangibil, la ce ma ajuta 'amintirile' ?...ma fac sa ma simt mai bine??? de cele mai multe ori nu: daca is amintiri faine, genereaza melancolie, daca is amintiri mai putin faine, le incui intr'un sertar si speri sa nu revina niciodata in 'prime time'...
de exemplu, eu, cu amintirile faine: le'am aruncat la gunoi...oarecum. in sensul ca incerc acum si nu reusesc sa'mi amintesc anii copilariei si adolescentei...pentru ca am pierdut pe cineva, am preferat sa uit tot, ca sa nu mai simt nimica. si acuma incerc sa'mi amintesc, un fel de datorie de onoare...si nu reusesc. eficient sistem. impingi tot in intuneric si, surpriza!, ramane acolo...mi'i dor de senzatiile alea si de amintirile alea si de emotiile si nu pot ajunge la ele... daca as ajunge as fi probabil si mai nefericita. asa ca tot ce'mi remane de facut este sa construiesc in continuu. problema este insa ca am invatat foarte usor si bine lectia asta. asa ca tot ce construiesc, uit din nou...e ca un turn babel ce o ia in sus si pe masure ce mai pui un etaj in sus mai stergi unul de la baza...e un 'coridor' foarte ingust cel care ma inconjoara acuma...
si m'o mai apucat o depresie stringenta, daca tot suntem la subiect. am senzatie ca pierd oamenii din jurul meu...nu stiu, ii pierd, sa amesteca in peisaj, in etajele inferioare, sterse de vreme si de exercitiul meu de igiena emotionala...
timpul rezolva toate problemele, in definitiv...nu mai avem timp. si dupa toate astea, redescopar alti oameni, in jurul meu...dar oamenii astia apartil coridorului ingust si te intrebi cu nostalgie cat o sa'i ai alaturi...sau daca ii ai si acuma, sau totul este o iluzie.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
de la Roxanica:
Cu cat mai mult inveti, cu atat mai mult stii.
Cu cat mai mult stii, cu atat mai mult uiti.
Daca mai mult uiti, mai putin stii.
Iar daca mai putin stii, mai putin uiti.
Dar daca mai putin uiti, mai mult stii.
Atunci pentru ce sa inveti? (Din folclorul savantilor)
de la Tonel:
sunt perfect de acord cu tine cand zici nu iti palce s aapri in poze,
si ca il loc sa absorbim ce vedem lasam aparatul de fotografiat sa surprinda momentul pentru noi.
La a doua parte as filosofa putin: e ca si cum nu vrem sa ne deschidem sufletul al ce vedem si de asta punem un filtru intre noi si ce e frumos in jurul nostru,
si filtrul asta e perfid, fiindca el surprinde o mime de secunda pentru mai tarziu, si apoi sufletul nostru incearca sa refaca senzatia pe baza unoar franturi ...
ne facem singuria viata complicata :D
La restul paragrafelor nu stiu sa iti raspund, desi pentru mine suna ca o intrebare ...
e doar chestiune de cum privesti lucrurile ... just think outside the box.
Cu poza sau fara poze, amintirile raman. Ce amintiri raman, de ce nu ne amintim tot, de ce nu putem retrai unele stari? Nu stiu! Creierul nostru decide prin filtrul lui ce si cum. Sunt lucruri care au insemnat mult pt la un moment dat si clar raman tiparite acolo si nu le putem uita. Da, poate nu reusim sa retraim starile in profunzime, dar ne amintim perfect cum ne-am simtit, ce a insemnat pt noi. Dar si aceste amintiri, ne revin in memorie in functie de situatia actuala. Daca acum sunt fericita, cu siguranta tot ce imi pot aminti sunt starile de bucurie din trecut, totul pare roz. Daca sunt trista.. pot sa ma chinui ca nu imi amintesc ce fericita am fost in nu stiu ce situatie. Ehe, complicat:). Clar insa ca se stocheaza acolo in subconstient si ne influenteaza pe viitor intr-un fel sau altul.
Gata, e mult de spus.. dar eu am terminat Poli! :))
privire inteligenta si nu stiu sa se exprime? :)
eu cred ca tu acuma vrei sa fii exceptia care confirma regula? ...la cate exceptii avem voie in audit sa validam totusi ceva?:)
haha...mi-am dat seama ca asta-i felul tau de a-ti lua revansa ca nu am vrut sa stam de povesti noaptea in Grecia inainte sa plec...atunci cand te apucase pe tine logoreea :)...in orice caz, dupa 21 de ore de stare de veghe, in tranzit, am ajuns in siguranta acasa cu masina, in toiul noptii...dar era de cateva ori sa nu ajung :)...si ca sa fie totusi clar, daca te prinde noaptea la volan si esti super obosit, absolut nimica nu are efect ca sa diminueze riscul de accident. poate doar trasul pe dreapta. sa-mi amintesc sa nu mai fac asta niciodata. esti o influenta cam rea:), numai in preajma ta fac o gramada de chestii inadmisibile (vezi mers cu 200kmh...)
Post a Comment