Of what is man afraid?

Of nothing!

Un hipopotam cu picioare de omida si cerculete albe

Ce genereaza dorul? Cum ni se face dor ce cineva, sau de ceva? Care din simturile noastre este setat sa declanseze dorul? Mirosul? Puternic...Vazul? uneori...

De exemplu.

Stateam in pat si ma intindeam (ca o pisica:) ) si am atins din greseala perna mea in forma de hipopotam rosu cu cerculete albe. Era foarte cald pentru ca pe jumatate era sprijinit de calorifer. Am sarit instant din pat, pentru ca am avut impresia ca am dat cu piciorul in motan, si pentru o fractiune de secunda nu am inteles ce cauta motanul in Luxembourg. Motanul e bine mersi acasa la Sebes, are de grija de buni si toarce cu harnicie.

Daca as face un eseu despre geneza dorului, ar trebui sa cuprinda, printre altele:

Memoria pielii. Pielea isi aminteste cel mai bine...
Memoria nasului.
Memoria degetelor. Hm...

Gustul.
Lumina.
Sunete.
Combinari de 10 luate cate 2, 3, 4, ...

Cum casca o pisica?
Gustul unor pere culese cu un par de 2 metri cu un borcan legat in varf.
Perina.
Picioare in sosete de lana pe soba de teracota.
Miros de haine inghetate puse la uscat afara.
Cartofi copti in soba.
Must.
Cules de papadie sa faci coronita.
Hai sa viezi nielutii!

Pielea.
Fratele meu de cruce.

Vinete coapte pentru zacusca.
Puisorii abia scosi din ou. Panditi de motan.

O senzatie

Scriam ‚expected loss given default’ cand mi-am dat seama ca nu are nici un sens. Mi-a trecut o imagine prin fata ochilor: undeva intr-un satuc de pe malul lacului Constanz, in apropiere de St. Gallen este o casa de batrani. Si am imaginea lor in minte, intr-o noapte de august, in jurul orei 22.00. Mangaiasem o pisica si mergeam pe strada negandindu-ma la nimic. Si am vazut luminile aprinse si niste oameni la o masa, si mi-am dat seama ca erau ingrijitorii, si toata realitatea din jur s-a destramat brusc. Apoi am vazut alta pisica si m-am jucat cu ea si am uitat imaginile si senzatia.
Si azi am avut exact aceeasi senzatie ca si atunci, de nonsens, si nu mai este nici o pisica aici.

Despre frumusete si modestie

Astazi, la un pranz romantic de vinete cu rosii pregatit de Cris, am abordat subiectul frumusetii feminine. Din punctul ei de vedere, imi lipseste cu desavarsire simtul estetic (si al masurii :)) ) si sustin fara nici o urma de obiectivitate ca orice femeie e frumoasa. Se pare ca in domeniul frumusetii masculine sunt mult mai exigenta, pentru ca foarte rar o auzit vreun comentariu laudativ din partea mea. Asa ca am fost neoita sa-i explic teoria lu’ unchiu’ legata de barbati: ‚frumos sa fie, ca prosti is toti!’ (unchiu’, nu eu:)) ). Am incercat apoi sa ma psihanalizam impreuna si am ajuns la concluzia ca toate femeile is frumoase, din punctul meu de vedere, dar tot eu is cea mai frumoasa, tot din punctul meu de vedere:). Moment in care am simtit o unda de acuzatie de lipsa de modestie. Si cum modestia e o virtute, pe care aparent mi-o doresc, am inceput sa ma intreb de unde atata lipsa de modestie. N-am ajuns la o concluzie relevanta in nici un caz, Cris pleaca prin Belgia in curand, si eu chiar incep sa invat. Asa ca dezbaterea s-o cam terminat in coada de peste.

Un prieten. O problema.

Am un prieten. Inainte sa continuu, urmatoarea remarca poate ajuta la intelegerea textului: fac si am facut intotdeauna distinctie intre prieten si iubit.

Acest prieten este special. Este special in sine si relatia mea cu el este speciala. Pot spune ca a jucat si joaca un rol catalizator. E un fel de oglinda. O reflexie, o reflectie. As fi vrut sa fiu el, daca nu as fi fost eu. De fapt, asta il defineste. Toti prietenii ma reflecta intr-o anumita masura, dar unul este un factor de schimbare; sa-i spunem, pentru usurinta intelegerii poeziei ascunse a textului, vector de directie:). El isi spune axis mundi*.

M-am tot gandit in ultima vreme de ce nu am scris/scriu despre el. N-am scris niciodata un articol despre el; nici macar nu l-am mentionat tangential. Si totusi, ca timp, joaca un rol foarte important in viata mea; e semnificativa si productia de idei/comunicare pe unitate de timp (ideile mele, pe el il pot acuza de parcimonie uneori :) - oare asta inseamna ca am o relatie cu mine insami?:)) ).
Proabil ca e deja evident ca toate entitatile din viata mea se perinda prin cele scrise de mine. Este o fauna bogata si interesanta. M-am intrebat de ce nu il scot din relatia speciala sa il pun undeva, ca pe un fluture in colectie. Si pentru ca mi se parea un caz particular, o exceptie nepermisa, am incercat sa imi dau seama daca mai este cineva despre care nu pot scrie. De fapt, conform teoriei mele, cineva despre care nu vreau sa scriu. Si este. Mi-am dat seama ca nu vreau sa o fac pentru ca as pierde ceva important pentru mine si nu as castiga nimic. Asa ca nu o voi face.

Atat am vrut sa spun. Ca am un prieten.
Si poate am si o problema.



* Am folosit un eufemism.

On the subject of naming cars

Today was a most typical day. Training, therefore intercultural exchanges, namely learning about Scotts and Scottish stuff, particulary Lochs and the Mackenzie stronghold:).

Also, today we had a most heated debate on giving names to our cars as if they were some kind of beings. Examples of names from the people pro-naming the cars:

Mimishor, also called Mimi, most beloved and most elegant property of Cris.

Pameloi, or Pam, the big bad grey boy of Adrian.

Tractorashu', the black Peugeot of Crina.

People! A little attention please! Cars are not people, they are not even beings. They're not even as good as cats are. Cars do not get to be named, this is completely silly!

My car does not have a name and it will never have a name. However, Cris insists on calling it 'Griutza', which proves that not always all things are under our control, even though I would much desire to be so.

PS: my uncles's cars names: Anicutza and Natalitza (although now that they've changed cars, they might have changed their cars's names as well).

The return of the roomie

Oh, the long awaited return of the roomie.
He is actually the reason why I can write a blogpost; as he was the one to go pay the internet bills after the net connection was cut for a while:). Now I can write because we have had a lovely dinner, cooked by Benoit of course, subsequent to the discovery of our Asia presents (lovely as well, mine are nicer than Cris's:) ).

Therefore we've decided to throw a house party after Benoit will be back from Portugal, in 2 weeks- yes, after being away from Luxembourg for 2 months, he leaves again...

Meanwhile, Tonel reminded me that Oktoberfest will be on starting this wknd, and I'll see how things work out for me to get to Munchen on Friday. Follow up with Tonel about the sleeping arrangements:).
Over and out.

I met a traveller from a distant land...

I have browsed through the pictures of a friend who has just returned from a one month trip through south Asia...
They are simply amazing, I would put a link to them, but I think they are private, on facebook. I loved the Tiger Temple. I have fell in love with the great cats that linger there in the mid-day sun...

I have been appalled by the SPIDER dish (they cooked and ate huge spiders), by the snake wine (a bottle with a type of alcohol in which they had huge, dead, coiled snakes), by the crocodile farm near the hotel.

+ for the cats, ----for the other nightmarish creatures.
Benoit, apparently the spiders and snakes are a common reality in those parts of the world!!

I've realized (watching the photos)that I'm not even tempted. I am much too conservative to be able to adapt in such a place. I am not even tempted by south east Asia as a tourist destination.
I am perfectly fine with my cat back home, though I would actually fly to the exact location for a few days spent at the Tiger Temple.

I started wondering whether it is really relevant what type of character a person has by merely considering the desire to explore and acquaint themselves with other cultures.

I always saw myself as a traveller, I thoroughly enjoy the theme of the voyage, be it theoretically or practically; but not to all extent possible, apparently. Am I missing an important part of life's experiences behaving this way?...

PS: Ozymandias by PB Shelley
'I met a traveller from an antique land
Who said: Two vast and trunkless legs of stone
Stand in the desert. Near them on the sand,
Half sunk, a shattered visage lies, whose frown
And wrinkled lip and sneer of cold command
Tell that its sculptor well those passions read
Which yet survive, stamped on these lifeless things,
The hand that mocked them and the heart that fed.
And on the pedestal these words appear:
'My name is Ozymandias, King of Kings:
Look on my works, ye mighty, and despair!'
Nothing beside remains. Round the decay
Of that colossal wreck, boundless and bare,
The lone and level sands stretch far away.'

Chaos is fair

Sa notez sa nu uit. Plus ca asta e si dovada ca am revenit din vacanta.
Dupa ce m-am chinuit sa citesc manualul de utilizare al calculatorului financiar pe care mi l-am cumparat recent in vederea CFA, mi-am zis ca ar fi bine sa ma premiez cu un film, asa ca am scos-o pe Cris la Dark Knight (nu neaparat pe lista mea de filme de vazut, dar in mod cert singurul asupra caruia am fi putut cadea de acord, eu votand cu Chronicles of Narnia si Kung Fu Panda iar ea cu niste filme ale caror titluri nu mi le amintesc. Explicabil).

Acuma, nu stiu daca din cauza ca e mort, prea tarziu din el am scos-o (sabia!) sau pentru ca sunt intr-o stare receptiva, personajul meu preferat, Joker, unul dintre ultimele personaje interpretate de Heath Ledger (ultimul?). Pe Heath nu prea mi-l amintesc prin filme, nu-mi vine nimic in minte, in afara de ala cu banditi (foarte, foarte vag).

Dar personajul (poate si din cauza actorului) mi s-a parut genial. In rest filmul, neimpresionant, desi parca am inregistrat un moment in care am tresarit.

Am iesit de acolo cu ideea ca totul e nonsens, deci lectia asumata de scenariu la final n-are nici o legatura cu impactul pe care Joker si lumea lui interioara il are asuprea mea in momentu' asta.
Chaos is fair.

LATER EDIT:
I found this while reading about Heath Ledger. I did see movies with him, quite a lot of them, I remember more and more while I browse through imdb.
Dark Knight role of Joker is the one I consider the best, though.

Also found this quote:
'[On playing "The Joker" in The Dark Knight (2008)] The Joker, so far, is definitely the most fun I've had with any character. He's just out of control -- no empathy, he's a sociopath, uh, a psychotic, mass-murdering clown. And, uh, I'm just thoroughly, thoroughly enjoying it. It's just exceeded any expectations I had of what the experience would be like.'

Human metrics- Jung typology test -> I just love this type of tests:)

http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes3.asp
Your Type is ENTJ

ENTJ type description:

Rational Portrait of the Fieldmarshal (ENTJ)
Of the four aspects of strategic analysis and definition it is marshaling or situational organizing role that reaches the highest development in the Fieldmarshal. As this kind of role is practiced some contingency organizing is necessary, so that the second suit of the Fieldmarshal's intellect is devising contingency plans. Structural and functional engineering, though practiced in some degree in the course of organizational operations, tend to be not nearly as well developed and are soon outstripped by the rapidly growing skills in organizing. But it must be said that any kind of strategic exercise tends to bring added strength to engineering as well as organizing skills.
Hardly more than two percent of the total population, Fieldmarshals are bound to lead others, and from an early age they can be observed taking command of groups. In some cases, they simply find themselves in charge of groups, and are mystified as to how this happened. But the reason is that they have a strong natural urge to give structure and direction wherever they are - to harness people in the field and to direct them to achieve distant goals. They resemble Supervisors in their tendency to establish plans for a task, enterprise, or organization, but Fieldmarshals search more for policy and goals than for regulations and procedures.
They cannot not build organizations, and cannot not push to implement their goals. When in charge of an organization, whether in the military, business, education, or government, Fieldmarshals more than any other type desire (and generally have the ability) to visualize where the organization is going, and they seem able to communicate that vision to others. Their organizational and coordinating skills tends to be highly developed, which means that they are likely to be good at systematizing, ordering priorities, generalizing, summarizing, at marshaling evidence, and at demonstrating their ideas. Their ability to organize, however, may be more highly developed than their ability to analyze, and the Fieldmarshal leader may need to turn to an Inventor or Architect to provide this kind of input.
Fieldmarshals will usually rise to positions of responsibility and enjoy being executives. They are tireless in their devotion to their jobs and can easily block out other areas of life for the sake of their work. Superb administrators in any field - medicine, law, business, education, government, the military - Fieldmarshals organize their units into smooth-functioning systems, planning in advance, keeping both short-term and long-range objectives well in mind. For the Fieldmarshal, there must always be a goal-directed reason for doing anything, and people's feelings usually are not sufficient reason. They prefer decisions to be based on impersonal data, want to work from well thought-out plans, like to use engineered operations - and they expect others to follow suit. They are ever intent on reducing bureaucratic red tape, task redundancy, and aimless confusion in the workplace, and they are willing to dismiss employees who cannot get with the program and increase their efficiency. Although Fieldmarshals are tolerant of established procedures, they can and will abandon any procedure when it can be shown to be ineffective in accomplishing its goal. Fieldmarshals root out and reject ineffectiveness and inefficiency, and are impatient with repetition of error.
Hillary Clinton, Napoleon, Margret Thatcher, Carl Sagan, Bill Gates, Golda Meir, Edward Teller, George Benard Shaw, and General George C. Marshall are examples of Rational Fieldmarshals.


For the ones wishing to complete a test of their own:
http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes2.asp

'de ce ne place sa asaltam pe ceilalti cu ceea ce ne place?'

http://fr.youtube.com/watch?v=_Rgr-vd43VM

Asa imi suna mie telefonu'.

Da nu asta am vrut sa spun; de fapt, vroiam sa raspund la intrebarea din titlu, dar sa o iau metodic:
1. pentru ca maine trebe sa predau nu stiu ce nu stiu cui si mai ales nu stiu cum, imi gasesc orice altceva de facut.
2. cand fac altceva, sunt diverse lucruri sau personaje care apar si ma disturba
3. unul dintre ele este Victor, care ma pune sa raspund la intrebarea din titlu
4. ca urmare, raspunsul meu: intotdeauna ii deranjam pe cei despre care ne pasa. Nu deranjam asa, pe oricine, oricand, oricum. Ci cu metoda. Sistematic. Ne alegem target, un fel de lista de distributie daca vreti, cu intrari si iesiri. Apoi ii asaltam cu tot felul de lucruri, in cazul meu cu poze, linkuri si alte prostii. De ce? ma intreaba Victor:). Pentru ca respectivii ne sunt dragi. Vrem sa-i integram in Universul nostru, noi ca centrum mundi vrem ca cei alesi sa graviteze in jurul nostru intr-un fel sau altul. In ultima instanta vrem sa impartasim lucrurile care ne plac si lucrurile care ne sunt dragi cu oamenii care ne sunt dragi. E destul de simplu, de fapt, nici o mare filosofie. Daca imi place o chestie, o impartasesc. Daca ma deranjeaza ceva, spun si asta. Oricum ai intoarce-o, o sa mai aveti spam de la mine:).

Astept provincia! :) adica Vanderbilt edu, ai dreptul la replica:)).

COMPLETARE: din mini discutia generata ca urmare a acestui articol reise ca lucrurile care ne plac ne definesc! dar cum ne jucam, sau eu ma jucam, nu am mai avut rabdare sa redau toate ideile care mi se intortocheaza in cap in legatura cu subiectul! :)

Zi-mi adresa sa-ti trimit invitatia la nunta. Daca nu, o scanez si ti-o trimit pdf !

Aaaa, nu-mi spune ca nu poti veni la nunta mea ! Nu mai vorbesc cu tine ! Cum sa nu vii la nunta mea ??? Nu mi-as fi imaginat asta niciodata!!!

Pai nici la ...X, Y, Z nu am fost. Nu reusesc sa fiu in tara, nu e fezabil sa vin pentru o seara, nu am concediu, nu pot, chiar nu pot ajunge desi mi-ar fi placut mult.

(Mai mult decat placerea, ar fi fost de fapt ajutorul in caz de atac de cord, ca daca apuci sa-ti vezi colegii, asa, din cand in cand cel putin, nu ai socuri atunci cand ii vezi cu tzancii pe strada)

Nu, serios, zi-mi unde sa-ti trimit invitatia! Trebuie sa vii la nunta mea! Nu stiu cum faci, nu stiu cum te descurci, sau cum iti iei concediu!!

(Ce sa zic, daca o tin tot asa, va trebui sa-mi iau concediu exceptional sa ajung macar la nunta mea! Stai! Care nunta? Daca o tin tot asa, nu va fi nici o nunta?)

Trecand peste socurile initiale, rezumatul conversatiei ar fi cam asa: nemaritate si neinsurati dintre cei dupa care aruncam cu penarul prin clasa, sau cu creta, cu care chiuleam sa merem in bar, cu care am ‚invatat’ sa fumez, cu care am facut prima betie si primele prostii, prima plimbare noaptea prin parc, primul sarut, primii fluturi in stomac....ar mai fi indivizi pe care ii putem numara pe degetele de la mana stanga. Sau dreapta, ca stanga e ocupata cu verigheta? Oare pe stanga e verigheta? Google search.
M-am indepartat asa de tare de fostii colegi, ca am socuri cand primesc mass e-mailuri cu poze cu copiii lor. Copiii!!!
Ma ia ameteala numai cand ma gandesc la ideea de copil.
Dar nu mai suport! Nu mai vreau sa fiu invitata la nici o nunta!! Am de azi inainte alergie la nunti in mod oficial!! Ma bucur pentru voi toti si-mi sunteti extrem de dragi si in circumstante normale mi-ar face mare placere sa fiu alaturi de voi. Dar nu mai rezist!!
Nu mai inteleg unde e normalitatea! E normal sa fii ca mine, sa nu ai probleme din’astea si sa n-ai nici o treaba sau e normal sa fii ca voi, in randul lumii, contribuind la perpetuarea speciei si realizand celulele de baza (ale societatii, nah!, nu va ganditi la ...alte celule:) ). Nu stiu ce e normal. Nu pot acuza pe nimeni, dar nici eu nu ma simt anormala.
As face si eu copii (oare??), dar cu cine? Sau de ce? Nemaivorbind de cum:)).
Copiii imi lipsesc, in rest le am pe toate!! :)
Nu vreau nici un copil. Nu stiu ce vreau...
Dar daca imi mai cere cineva adresa sa-mi trimita invitatia la nunta ies prin tavan.
Sunt, de asemenea, in greva japoneza: nu particip la nunti anu asta! Varutz, daca iti mai vine ideea cu insuratu, uite-l nu e, ma-nsor, nu ma-nsor! Treaba ta! Nu particip la nunti in 2008.
In 2009, discutabil.
Acuma ma duc sa-mi deschid o sticla de vin!

Time lag

Ma gandeam sa copiez aici articolul de ieri:


In timp ce eu am mers linistita in vacanta, baietii de la IT or taiat accesul la blogspot, deci articolele de birou…nu mai pot ajuge pe site.

Aventuri la pescuit
Am terminat de citit urmatoarea chestie:
http://ilie.blog.cotidianul.ro/2008/09/03/scoala-de-corectie-pentru-soferi/
asa ca m-am gandit ca sunt norocoasa, ca nu am avut chiar atatea aventuri pe drum in vacanta.
Dar una din ele tot merita povestita:
Duminica dimineata (inca in Geneva), in jurul orei 9 reusesc sa ma trezesc, sa beau niste cola si sa mananc (nu mai stiu ce) sa nu ma doara stomacul si sa pornesc in sfarsit spre casa (Luxembourg city).
Imi pun destinatia in GPS: home. Drumul Luxembourg-Geneva (granita) l-am facut in exact 5 ore (nu 5 ore 18 minute cum spunea google maps). Am mers intins. Ma gandeam eu ca la intoarcere ar trebui sa fie la fel.
Ies din Geneva pe stradutele cunoscute, directia aeroport. Ratez iesirea pe autostrada, merg putin in fata gandindu-ma ca trebe sa ma intoarca GPS-u intr-o directie sau alta ca sa reiau acelasi drum. Uitasem intre timp, si mi-am amintit tarziu de tot, dupa vreo 2 ore, ca de fapt cantonul Geneva are 106 km de granita cu Franta din cei 109 in total, de unde rezulta ca spre Franta GPS-u ma putea scoate absolut pe oriunde. Dar inca nu eram deloc ingrijorata, drept pentru care m-am gandit eu sa fac pipi la benzinarie, dupa care am intors masina si aveam o jumatate de idee sa urmaresc indicatoarele in loc de GPS. Dar pentru ca foarte rar GPS-ul meu o luase razna (la granita, tot cu Franta, cand o trebuit sa ma milogesc de graniceri sa ma lase sa trec pe la bariera de camioane, unde nimerisem eu cu GPS-u cand nu ma uitasem la indicatoare J ), m-am decis sa urmez totusi instructiunile sistemului. Si ma duc dupa cum imi spune copilotu’ automat. Dupa ce ies pe autostrada, la un moment dat, observ ca eu mergeam spre Lausanne. Hopa ! nu e bine, ce naiba se intampla, ca Lausanne e chiar in directia opusa. Poate ma scoate pe la alt punct de frontiera, imi spun, lasa ca e ok, ce poate fi asa rau ??...Merg mai departe, cand ma scoate si de pe autostrada. Ei, fir’ar, asta o sa ma cam intarzie, ma gandesc. De la 5 ore jumate cat imi arata la inceput (pornit pe la 10 din Geneva, ajungeam cam pe la unu jumate in Luxembourg…) incepe sa urce vertiginos timpul pana la sosirea acasa. Merg inainte ca ce sa fac, doar nu era sa ma intorc inapoi (poate ar fi fost mai bine sa o fi facut). Merg ce merg si ajung undeva spre munte. Imi pica fisa ca o sa ma scoata undeva prin munti, alta distractie, imi spusese un coleg ca o patise si el. Dar speranta moare ultima: info de la GPS imi spune ‚keep on this road for the next 7 km’...in speranta mea idioata ma gandeam ca ma va scoate in cele din urma din nou pe autostrada (unde, in creierii muntilor!!). Ajung dupa 7 km la un sens giratoriu, info spune: ‚keep on this road for the next 12 km’, hopa! Se-ngroasa gluma, imi spun, asta o sa ma ameteasca in halu' asta pana ma scoate in Franta!!...Si incep urcusu' (de cele mai multe ori posibil doar in viteza a2), serpentinele (tot a 2a), drum ingust ingust, in mod normal suficient pentru 2 masini care vin din sensuri diferite, nu si atunci cand eu sofez totusi...Ma dureau toti muschii. Durerea cea mai mare era ca, o data ce pornisem pe drumu ala, era prea complicat sa ma intorc, n-avea sens si sensu ...se volatiliza pe masura ce inaintam. Si ma gandeam cu groaza ca dupa ce o sa urc, o sa si cobor. La fel. Tot timpul inainte sa se intample ceva rau speranta ca o sa fie totusi bine nu reusea sa ma paraseasca. Urc ce urc (poate chiar 2 ore), ajung la punctul de frontiera, unde ma asteptam sa fiu controlata si rascontrolata, si eu si masina, ca eram o romanca in masina de luxembourg trecand muntii pe la cea mai improbabila granita posibila. Baietii o patisera. Imi zic: gata, ma opresc si astia, ma controleaza, apoi trec in Franta si reintru pe autostrada. Asta ar fi fost raul cel mai mic.
La granita, o doamna de varsta a 3a imi zambeste si imi face semn sa trec (minunile numarului de Luxembourg, s-au intamplat de fiecare data cand am trecut granita, inclusiv pe la bariera de camioane). Trec linistita mai departe, spunandu-mi ca ce o fost mai rau o trecut.
Merg putin prin Franta, incerc sa intru pe pun drum national. Era blocat, erau lucrari. GPS-u o ia razna, evident, incercand sa ma readuca pe drumul respectiv. Acuma chiar intru in panica, realizand ca is deja undeva in Franta, cu GPS-u’ absolut inutil si neavand idee pe unde e ‚Deviation’ respectiv. Opresc la un nene, il intreb, imi arata hotelu’ si imi spune sa ma uit acolo cum e semnalizat, n-am cum gresi...Ei, nu! Merg acolo, mi se pare mie ca vad directia, urc cu masina (inca urcam!!!), apoi realizez ca e un drum prea mic, prea stramt, prea abrupt. Nu se putea sa fie ala. Intorc (destul de greu!), merg la hotel, deja imi venea sa plang. Opresc a 2a oara, intru in hotel, intreb. Mi se confirma ca ala ii drumu. Ma intorc la masina, iarasi imi vine sa plang, ma enervez, ma urc in ea si plec in viteza, pe drumu ala mic si stramt. In 3 minute eram iara in viteza a 2a, chinuindu-ma. Si o tin tot asa...Si merg si merg, apoi incepe coborarea. La fel de groaznic. In cele din urma, rasuflu usurata: deviatia se incheie, intru pe drumul national, apoi pe cel mai fain drum posibil, drept cu diferente de nivel mici, cu 2 benzi. Incep sa prind viteza, si ajung undeva in apropiere de Dijon in juru orei 13.00. Dupa ce trag linie, la final, am facut cu o ora in plus. Am invatat ca nu poti urca o panta in viteza a 3a ca pur si simplu scade viteza prea mult si ca nu poti risca viteza mare in curbe stranse, ca sunt sanse sa nimeresti pe banda masinii care vine din sens invers (cel putin euJ ).
Acuma zic si eu ca cei de la catavencu: o fi destinu’ cel care l-o dus pe micutul si dragalasul pars de alun impreuna cu cipul de monitorizare in burta pisicii?
De buna voie nu as alege un astfel de drum niciodata, dar daca ii musai, cu placere! J