Time lag

Ma gandeam sa copiez aici articolul de ieri:


In timp ce eu am mers linistita in vacanta, baietii de la IT or taiat accesul la blogspot, deci articolele de birou…nu mai pot ajuge pe site.

Aventuri la pescuit
Am terminat de citit urmatoarea chestie:
http://ilie.blog.cotidianul.ro/2008/09/03/scoala-de-corectie-pentru-soferi/
asa ca m-am gandit ca sunt norocoasa, ca nu am avut chiar atatea aventuri pe drum in vacanta.
Dar una din ele tot merita povestita:
Duminica dimineata (inca in Geneva), in jurul orei 9 reusesc sa ma trezesc, sa beau niste cola si sa mananc (nu mai stiu ce) sa nu ma doara stomacul si sa pornesc in sfarsit spre casa (Luxembourg city).
Imi pun destinatia in GPS: home. Drumul Luxembourg-Geneva (granita) l-am facut in exact 5 ore (nu 5 ore 18 minute cum spunea google maps). Am mers intins. Ma gandeam eu ca la intoarcere ar trebui sa fie la fel.
Ies din Geneva pe stradutele cunoscute, directia aeroport. Ratez iesirea pe autostrada, merg putin in fata gandindu-ma ca trebe sa ma intoarca GPS-u intr-o directie sau alta ca sa reiau acelasi drum. Uitasem intre timp, si mi-am amintit tarziu de tot, dupa vreo 2 ore, ca de fapt cantonul Geneva are 106 km de granita cu Franta din cei 109 in total, de unde rezulta ca spre Franta GPS-u ma putea scoate absolut pe oriunde. Dar inca nu eram deloc ingrijorata, drept pentru care m-am gandit eu sa fac pipi la benzinarie, dupa care am intors masina si aveam o jumatate de idee sa urmaresc indicatoarele in loc de GPS. Dar pentru ca foarte rar GPS-ul meu o luase razna (la granita, tot cu Franta, cand o trebuit sa ma milogesc de graniceri sa ma lase sa trec pe la bariera de camioane, unde nimerisem eu cu GPS-u cand nu ma uitasem la indicatoare J ), m-am decis sa urmez totusi instructiunile sistemului. Si ma duc dupa cum imi spune copilotu’ automat. Dupa ce ies pe autostrada, la un moment dat, observ ca eu mergeam spre Lausanne. Hopa ! nu e bine, ce naiba se intampla, ca Lausanne e chiar in directia opusa. Poate ma scoate pe la alt punct de frontiera, imi spun, lasa ca e ok, ce poate fi asa rau ??...Merg mai departe, cand ma scoate si de pe autostrada. Ei, fir’ar, asta o sa ma cam intarzie, ma gandesc. De la 5 ore jumate cat imi arata la inceput (pornit pe la 10 din Geneva, ajungeam cam pe la unu jumate in Luxembourg…) incepe sa urce vertiginos timpul pana la sosirea acasa. Merg inainte ca ce sa fac, doar nu era sa ma intorc inapoi (poate ar fi fost mai bine sa o fi facut). Merg ce merg si ajung undeva spre munte. Imi pica fisa ca o sa ma scoata undeva prin munti, alta distractie, imi spusese un coleg ca o patise si el. Dar speranta moare ultima: info de la GPS imi spune ‚keep on this road for the next 7 km’...in speranta mea idioata ma gandeam ca ma va scoate in cele din urma din nou pe autostrada (unde, in creierii muntilor!!). Ajung dupa 7 km la un sens giratoriu, info spune: ‚keep on this road for the next 12 km’, hopa! Se-ngroasa gluma, imi spun, asta o sa ma ameteasca in halu' asta pana ma scoate in Franta!!...Si incep urcusu' (de cele mai multe ori posibil doar in viteza a2), serpentinele (tot a 2a), drum ingust ingust, in mod normal suficient pentru 2 masini care vin din sensuri diferite, nu si atunci cand eu sofez totusi...Ma dureau toti muschii. Durerea cea mai mare era ca, o data ce pornisem pe drumu ala, era prea complicat sa ma intorc, n-avea sens si sensu ...se volatiliza pe masura ce inaintam. Si ma gandeam cu groaza ca dupa ce o sa urc, o sa si cobor. La fel. Tot timpul inainte sa se intample ceva rau speranta ca o sa fie totusi bine nu reusea sa ma paraseasca. Urc ce urc (poate chiar 2 ore), ajung la punctul de frontiera, unde ma asteptam sa fiu controlata si rascontrolata, si eu si masina, ca eram o romanca in masina de luxembourg trecand muntii pe la cea mai improbabila granita posibila. Baietii o patisera. Imi zic: gata, ma opresc si astia, ma controleaza, apoi trec in Franta si reintru pe autostrada. Asta ar fi fost raul cel mai mic.
La granita, o doamna de varsta a 3a imi zambeste si imi face semn sa trec (minunile numarului de Luxembourg, s-au intamplat de fiecare data cand am trecut granita, inclusiv pe la bariera de camioane). Trec linistita mai departe, spunandu-mi ca ce o fost mai rau o trecut.
Merg putin prin Franta, incerc sa intru pe pun drum national. Era blocat, erau lucrari. GPS-u o ia razna, evident, incercand sa ma readuca pe drumul respectiv. Acuma chiar intru in panica, realizand ca is deja undeva in Franta, cu GPS-u’ absolut inutil si neavand idee pe unde e ‚Deviation’ respectiv. Opresc la un nene, il intreb, imi arata hotelu’ si imi spune sa ma uit acolo cum e semnalizat, n-am cum gresi...Ei, nu! Merg acolo, mi se pare mie ca vad directia, urc cu masina (inca urcam!!!), apoi realizez ca e un drum prea mic, prea stramt, prea abrupt. Nu se putea sa fie ala. Intorc (destul de greu!), merg la hotel, deja imi venea sa plang. Opresc a 2a oara, intru in hotel, intreb. Mi se confirma ca ala ii drumu. Ma intorc la masina, iarasi imi vine sa plang, ma enervez, ma urc in ea si plec in viteza, pe drumu ala mic si stramt. In 3 minute eram iara in viteza a 2a, chinuindu-ma. Si o tin tot asa...Si merg si merg, apoi incepe coborarea. La fel de groaznic. In cele din urma, rasuflu usurata: deviatia se incheie, intru pe drumul national, apoi pe cel mai fain drum posibil, drept cu diferente de nivel mici, cu 2 benzi. Incep sa prind viteza, si ajung undeva in apropiere de Dijon in juru orei 13.00. Dupa ce trag linie, la final, am facut cu o ora in plus. Am invatat ca nu poti urca o panta in viteza a 3a ca pur si simplu scade viteza prea mult si ca nu poti risca viteza mare in curbe stranse, ca sunt sanse sa nimeresti pe banda masinii care vine din sens invers (cel putin euJ ).
Acuma zic si eu ca cei de la catavencu: o fi destinu’ cel care l-o dus pe micutul si dragalasul pars de alun impreuna cu cipul de monitorizare in burta pisicii?
De buna voie nu as alege un astfel de drum niciodata, dar daca ii musai, cu placere! J