Am ajuns sa consider ora 8:00 ca fiind dimineata devreme. M-am tarat cu greu din pat dupa un weekend in care 60% am dormit, 10% am citit, 20% m-am uitat la teve (online) si in restu timpului habar n-am ce am facut.
Mi-am amintit de celebra vorba a Roxanei, cum ca lunea nici iarba nu creste (oare ea spunea asta?). Ieri fetele au 'gatit' o placinta cu mere, pentru ca incepuse sa ninga, nu cred ca am vazut atata ninsoare (si nici Luxemburghezii) de la marea zapada din Bucuresti de pe 6 ianuarie, cand era sa nu reusim sa decolam.
De ziua mea n-am mai avut zapada...hai, poate, prin preajma babelor. Luxemburghezii in general au evitat sa ia masinile, erau autobuzele pline. Eu n-am luat-o ca n-o am inca. In rest, de bine. Sau de rau. Nu stiu inca. Si cand spun asta ma refer la jobul meu actual.
Ma uit acum pe geam si nu-mi vine sa cred cum poate sa ninga...si asta de aproape 24 de ore, in continuu...ninge ca-n povesti, vrei zapada din-asta de Craciun, impreuna cu vin cu scortisoara. Da' ne bucuram de ea si acuma, ce sa facem.
M-au apucat nostalgiile cu anticipatie pentru ca nu voi reusi sa fiu de Pasti in tara, pentru prima data in viata mea. Zapada si oua rosii.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment