self help needed

…sau O carte

Pentru ca cineva drag mie m-a rugat sa iau o carte numarul unu' in topul American, pentru mama ei, m-am executat si am comandat-o. Iar acum am inceput sa o citesc. Un fel de femeia de peste 30 de ani care iese dintr-o casnicie perfect normala pentru ca ea e scriitoare si trebuie sa mearga in tarile cu trei I: Italia, Indonezia si India, unde vrea sa se regaseasca si are parte de tot felul de experiente banale pe marginea carora comenteaza cam asa cum ar face-o oricare dintre noi.

O carte* careia Britney Spears ii face apologia, si cred ca am spus totul.

Asa ca am inceput sa o citesc, pentru ca eu sunt femeia de aproape 30 de ani (rotunjit in sus, acum), care incearca sa se regaseasca mergand intr-o alta tara si cam pe aici se opresc asemanarile.

Femeia asta, ca sa scrie cartea, a intrat in capul meu si a decupat de-acolo portiuni intregi. Si apoi le-a pus in carte. Unele lucruri pe care le gandeste nu au nimic de-a face cu mine, dar pentru unele ma simt ca si cand mi-ar fi dat telefon si m-ar fi intrebat eu cum ma simt sau ce cred intr-o anumita situatie, iar uneori pur si simplu a performat o tomografie avansata, jumatate SF, prin care mi-a scos gandurile pe care nici nu le am inca si le-a formulat in asa fel incat pot sa exclam : Da ! Exact asa !

Asa ca mi-am redigerat propriile idei prin prisma cuvintelor cartii. M-am gandit la cameleonismul meu. Cum eu sunt mulajul perfect de pe fiecare persoana cu care am o relatie (barbati sau femei) si cum dorintele si nevoile mele devin brusc insignifiante in fata dorintelor si nevoilor celuilalt. Cum exista intotdeauna un moment de criza, in care singurii care au ramas prietenii mei au fost cei capabili sa vada ce e in spatele flexibilitatii si permeabilitatii. Cei care stiu ca sub toate 'straturile de ceapa' este ceva care nu se schimba si e identic cu sine pe parcursul vietii mele de adult. Cei care vor sa ajunga la acel ‘ceva’ nu sunt descumpaniti in momentul in care aparentul cameleonism is arata natura. Pentru ca sunt exploziva in relatii, totul incepe prin indragostirea mea si se termina cu resentimente si acuze. La inceput, pana in 3 ani, as spune eu ca Beigbeder, totul este ca o luna de miere. De fapt nu stiu cum e o luna de miere, dar cand spun luna de miere ma gandesc la miere, care imi place. Apoi urmeaza momentele in care descoperi incopatibilitatile, inadecvarile, compromisurile si tot ce deriva de aici. Si dupa infatuarea de care numai o persoana indragostita pana peste urechi de propria persoana poate da dovada, urmeaza perioada de intransigenta. Cand nu mai accept nimic de la nimeni. Si atunci intra in scena ‘ceva’ul ala neinfluentabil, imputit, si care ii arunca pe toti la 100 de km distanta. Ca sa stie cu cine au de-a face si sa le fie teama. Si cand creierul nu mai simte nici o dogoare relativ la persoana sau circumstante, intervin ratiunea si sensibilitatea, care ma indeamna sa re construiesc podurile. Si tot asa, la nesfarsit, mai degraba cu persoanele cele mai dragi si mai apropiate. Si cei care accepta din nou solul meu de pace si incearca sa vada ce si cum, reusesc sa contribuie la cresterea relatiei. Si asa functionez eu in toate relatiile. Mi-e foarte greu sa ma gandesc la oameni foarte dragi sau foarte apropiati, cu care sa nu fi trecut prin perioade de criza acuta sau de necomunicare totala. Si ce bine a fost cand am revenit. Cu unii nu se mai intampla. Ma intreb daca exista niste limite in noi care ne opresc de a mai avea ceva, orice, dupa anumite crize.

Sunt in momentul in care Elizabeth era in Italia (Eat), pentru ca eu sunt acum in 'Italia', vorbind la figurat. Savurez. Asta nu inseamna ca nu am facut-o toata viata. Sau ca voi ajunge si la momentele din India (Pray) si din Indonezia (Love) ale autoarei. M-am regasit in prima treime din carte, ca un petec mov pe un costum de clovn : la locul lui.


* 'Eat Pray Love' de Elizabeth Gilbert


PS: mi-am adus aminte ce spunea un calugar despre casnicie si cred ca se aplica perfect la relatii, cel putin la relatiile mele:
'atunci cand intr-o casnicie exista probleme, sunt doar 2 solutii: divortul, sau o iubire si mai mare' (citat inexact din memorie, chestie auzita cam pe cand eram cel mai influentabila, la 16 ani)