Primul craciun

cand nu sunt acasa. Imi da unchiu mesaj ' cu ocazia...' etc. il sun, servus unchiule, ce prostii faceti, tocmai am fost cu andreea la telefon. cum v-ati impartit zonele de influenta prin casa de nu ati auzit ca am vorbit?...am auzit ca ati facut chef aseara si ati uitat sa luati brad :)...(chef singur cu 2-3 litri de vin, ca Marius era pe bere fara alcool :) )...pai uite merem cu colinda, astept sa se adune trupele, apoi plecam, merem pe la buni, o colindam, apoi asteptam musafirii (e si ziua lui pe 24:) )...

mi-ii asa de dor de casa si de toti...de-aghia apuc sa-i vad, vorba lu buni...mi-s tare dragi...:)

bullet points cu ce mai fac

Ma gandeam sa scriu ceva rapid inainte sa plec la Sibiu.
Aaasa. Ultima daca cand am scris mergeam la Frankfurt. Dupa ce am facut un drum de 2 ore jumate in 5 ore, vineri seara, pentru ca: accident pe autostrada, ploaie cum n-am vazut de mult, drum in constructie, autostrada aproape deloc, padure, noaptea, curbe, etc, aglomeratie, etc, m-am bagat cu masina in zid la hotelul unde am stat. Am plans 30 de minute cu Cristina si Roxana la telefon, apoi m-am dus in camera, am luat niste algocalmin, am dormit, apoi am mers la examen. Am petrecut toata ziua cu noul 'coleg de banca' :), am raspuns la intrebari si cand nu am mai stiut ce sa raspund, am inceput s ama gandesc la masina:). Miercuri am avut celalalt examen, si de atunci sunt la client pana pe la 8-9 seara... Vineri party si sambata toata ziua cu fetele la shopping, prin Franta. Apoi azi am fost la patinoar si m-am intors la munca. Adica acuma lucrez :).
Plec acasa pe 26, e prima data in 26 de ani ca nu merg exact de Craciun la Sebes, centrum mundi.
Vreau sa ajung in Bucuresti la Carturesti sa-mi cumpar carti si...vreau sa imi vad familia pentru ca mi-i foarte foarte dor de toti.

vine o zi :)

ziua de vineri, chiar inaintea examenului de maine...cand sunt prea obosita ca sa mai reactionez. incerc sa mai citesc chestii. am senzatia ca am uitat tot de am citit. sper sa nu patesc acelasi lucru la examen...6 ore de chin maine.

ieri am vorbit cu buni la telefon, imi spunea cum au fost toti acasa si au taiat porcu'. apoi cum mitzi e asa de gras ca nu il poate lua in brate :). poate fata. intotdeauna mi-am dorit pui mici de matz de ^la mitzi...

gata, merg sa citesc. azi gateste Crist. Benoit pleaca la Londra si cand se intoarce ne face noix st jaques :).

Ce mai fac...in general :)

Ce sa fac? Invat :)...sau incerc sa invat. Mi se face un somn teribil cand trebuie sa citesc pentru CFA. Si nu mi se pare greu, dar cred ca incep sa nu mai am rabdare...si is prea multe formule de retinut. Ma distram aseara observand stilul de invatat. Acuma 6 luni, cand am inceput sa citesc, eram constiincioasa, conspectam tot, ma gandeam. Ieri si alaltaieri scanam cate 500 de pagini pe zi, incercand sa retin cat mai mult, ca-n rest...asta e. Am chiulit de la training sa pot sa termin ce mai am de facut pe la client, ca joi si vineri in mod cert raman acasa sa invat, asa nu se mai poate...De-abia astept sa vina duminica, sa fi terminat cu examenul. Ma rog, mai am unul de ACCA pe 10, dar e mult mai lejer...Duminica viitoare pot sa ma relaxez. Am obosit sa-mi tot pun viata in paranteza, nu ma mai pot bucura de nimica la ce nivel de stres am, ca ma simt tot timpul vinovata si ca pierd timpul...Eram o lenesa, o aeriana, imi placea sa pierd vremea si sa ma bucur de toate chestiile din jur...unde or disparut chestiile astea?...

Pe 26 am zbor la Sebes (tot prin Munchen)...ma rog, Sebes, centrum mundi:). De fapt avionul merge la Sibiu, dar e cam tot aia :). Mi-i dor de casa si de toata lumea, ieri iim zicea Deia ca or fost toti 'copiii' acasa, 'gradinita', cum zice unchiu, toti de la 21 in sus :)...Buni nu ma mai suna, ca iara face economie :), si se bucura de numa ca merg acasa...Ma tenteaza sa dau o tura si prin Bucuresti...si ma preocupa faptul ca nu am numarul lui Gruia sa ii spun La multi ani :).

Inzapeziti in Luxembourg

A 2a iarna in Luxembourg. Prima data nu pot spune ca nu am avut fir de zapada, dar in mod cert n-am avut zapada depusa. Am avut, ce-i drept, zapada si in aprilie.

Anu'asta o-nceput devreme. Zapada de 2 palme pe masina. Ne decidem cu Cris si Benoit sa mergem la film, iesim din casa cu 30 de minute mai devreme, stam 10 minute sa curatam masina de zapada, pornim. 200 de metri de unde parcasem masina pana in capul strazii. Luxembourgul e tot in panta. Eram in viteza intai si nu puteam frana; am intors masina, cu emotii, ca masina lui Benoit era parcata chiar acolo, si m-am intors de unde am plecat. Masina patina in toate directiile. Ce bine ca am clientul foarte aproape de casa...

Whisky si palinca

Whisky: o chestie scarboasa, cu miros si consistenta de benzina

Palinca (de la Cris): cand o duci la nas chiar miroase a prune.

Oare pentru ca am crescut cu mirosul de tzuica in curte, toamna tarziu?...Oricum, n-am amuzat cu Benoit si Cris in seara asta organizand o sesiune de degustare palinca versus whisky. Benoit sustine ca sunt doar diferite, si o terminat toate paharele pregatite pentru 'degustare', Cris se stramba la toate si zice nu vreau, da imi ia paharul din mana:), iar mie imi place de departe palinca si nu whisky.

Afara ninge, in casa e cald, palinca mi s-o cam urcat la cap, si accept orice pretext ca sa nu mai citesc pentru CFA.

Cafiaua

Am senzatia ca de fapt singurul lucru care ma determina sa scriu ceva, orice, era cafiaua.
De multa vreme nu am mai beut cafia. M-am gandit eu in intelepciunea-mi nemasurata sa o pacalesc pe Cristinica, asa ca am pus cafia decofeinizata in ambele foste cutii de cafia in care tinem cafiaua (avem doua, una pentru cafia normala si alta pentru cafia decofeinizata).

Asta in weekend si in general.

In mod curent, cafiaua de la birou a fost inlocuita de cacao (nu foarte dulce). La etajul doi in birou nimeni nu stie sa faca o cafia normala, adica buna. Eu fac o cafia execrabila. Restul oamenilor de la etajul doi nu sunt mai breji. Drept urmare, de vreo doua luni, exceptie saptamana din Dinant, in care am facut excese ca sa tin pasul cu tinerii recrutati anu’ asta, beau cacao. Si azi, azi...cineva o facut cafia buna la etajul doi. Bine, mi-am inceput dimineata cu o cafia buna de la etajul patru, ca am mers acolo din motive independente si m-o tentat cafiaua.

Si odata cu revenirea cafelei in viata mea, o revenit si energia, inspiratia, pohta de viata si de invatat. Nu mai sunt nici semi-bolnava (diagnosticata prin telefon de ‚mami!’ cu o stare virala, de dupa gripa/raceala?de saptamana trecuta), nici lipsita de energie sau de interes, nici intr-o stare letargica...sunt hotarata sa termin de citit manualul de business analysis pana la ora de germana de la 7.

Alte vesti: casa este in cele din urma reparata, dusul, lumina, caloriferul, etc. M-am decis sa-mi cumpar un dulap, deci si asta ma face fericita. Oare cum sa aflu daca am cauciucuri care is ‚universale’ (si de vara si de iarna)?? Mi-am cerut drepturile de concediu, pentru ACCA (11 zile) si pentru sarbatori...Luni e prima mea zi de munca la DTT si o sa vad atunci daca o sa am sau nu suficient timp pentru ambele examene pe care le dau in decembrie.

Status de invatat: am terminat de citit (in mare) manualele pentru CFA, si am inceput sa fac probleme tip examen, cu rezultate dezastruoase, doar 65% nimerite corect pentru primele 120 de intrebari. Dezastru total avand in vedere ca pass rate pentru CFA este in general 40% (sau mai putin?).

Nu ma pot concentra pe idei, lucruri interesante sau filme vazute. Nici un film notabil urmarit in ultima vreme, de citit (pentru placerea mea personala si exclusiva) nu am mai avut timp aproape deloc in ultima vreme si nu m-am gandit decat la liste cu lucruri pe care trebuie sa le fac sau sa le rezolv, in conditiile in care oricum eram in pat bolnava cea mai mare parte din timp (in cele doua saptamani care au trecut). Ce trebuie sa copiez, ce trebuie sa obtin, ce trebuie sa legalizez, de ce alte documente mai am nevoie pentru noul loc de munca, ce trebuie sa aduc inapoi la vechiul loc de munca, de unde rezulta un munte de liste si corespondenta si semnaturi, cum imi organizez cashflowul defectuos si cum reusesc sa imi platesc masina anticipat, ce planuri am pentru sarbatori si cum imi organizez drumul, cum imi organizez examenul de CFA la Frankfurt, aspecte logistice, etc etc etc. Listele din capul meu nu se mai termina, asa ca e foarte clar ca nu mai prezint nici un interes dpdv metefizico-filosofico-romantic.

Fapt divers: am ajuns la concluzia ca o mare parte din prietenii mei is nascuti in noiembrie, in ordinea zilelor respective, Vali, Gloria, Adina, Nora, Victor, Crina, Cristi. Si sunt convinsa ca mai sunt si cei despre a caror zi de nastere am uitat complet:): La multi ani! :).

Romanian American Jazz Suite:

Lucian Ban
Sam Newsome
Alex Harding
Sorin Romanescu
John Herbert
Willard Dyson

Au prelucrari dupa 'o ce veste minunata' si melodia de generic de la tazaur folcloric.
Mai au concerte in Rotterdam, Paris, Brussels si inca in vreo cateva orase europene in urmatoarea saptamana.
Cotidianul dixit:

http://www.cotidianul.ro/jazmanii_newyorkezi_ne_au_colindat_cu_doua_luni_mai_devreme-61615.html

Impresiile mele: zambeam fara sa vreau:).

PS: multumiri Arcadiei, fara de care aceasta seara romaneasca la Dudelange city n-ar fi existat.

O CASA DE COSMAR.

in asta traim cu cris si benoit de ceva vreme. prima data au cedat spoturile din sufragerie. acum au inceput sa cedeze si cele din camera mea. apoi a venit randul caloriferului din camera mea. intr-o zi ne-au taiat curentul de tot, si am stat o noapte intreaga pe intuneric, am facut dusch pe intuneric si baia nu are nici macar fereastra. acum a picat curentul, de tot, nu mai aveam deci nici calorifer electric sa ma incalzesc in mansarda. aveam o lumanare, luata cadou pentru cris, am gasit si chibrituri, cu greu. am pus-o in baie ca lumina din baie a cedat de tot, asta a provocat scurt circuitul. in restul casei merge lumina acum, am umblat la panoul electric de jos de la subsol. acum doua zile am inundat-o pe vecina de jos. cris se intreaba pe buna dreptate: de ce noi?? de ce noi??
am decis sa vedem cum facem sa avem o menajera pentru ca nici una dintre noi nu mai vrea sa frece prin baie in aburi de detergenti, iar benoit oricum nu stie ce e ala domestos.
frigiderul inca nu a cedat, dar ma astept sa o faca din clipa in clipa. nu mai conteaza ca nu am usa sau ca nu am dulap unde imi pot agata hainele.

important e sa reusesc sa parcurg materia la CFA, ca deja intru in panica. nu ma pot ingrijora de atatea lucruri in acelasi timp, pana si eu, campionul stresului, cedez in cele din urma. in seara asta, cand se stresa cris sa repare lumina, eu radeam in continuu si nu ma puteam opri.

diverse

Ce mai faci Cris?
Pipi!

Asta e un final absolut genial pentru o saptamana de poveste. La 21.40 cand am intrat in casa (duminica seara), am gasit in usa urmatorul bilet : call me asap XXXXXXXX c. C***** (my landlord)…am sunat, evident, discutia urmatoare:
Scuza-ma, nu am vazut biletelul, am plecat toti 3 la film, abia acum am revenit….a, pai madam XXXX (vecina de sub noi), m-a sunat ca este o scurgere si am venit in 10 minute si am batut la usa si ea mi-a spus ca sunteti acasa, si apoi am folosit cheia mea si am intrat (??), (paranteza: pana aici toate bune, am facut curat vineri, deci nu era casa cu susu-n jos, ca de obicei…dar tot era apa-n baie, ca facusem dusch si fugisem la film, n-am apucat sa dau cu mopu, ca n’asteptam proprietara). Am intrat si era plin de apa in baie pe jos…pai apa aia nu avea cum sa curga la etajul inferior era doar apa care o curs cand am coborat eu din dusch. Atat de putina era. Si totusi era plin de apa. Dar apa aia nu avea cum sa curga la etajul de jos, ca nu era destula ca sa curga, in primul rand. Nu ne intelegem, sa vin sa mai vad o data. Acuma, sunt acasa, nu ma deranjeaza. Nu, e tarziu vin maine, cam pe la ce ora? Pai eu ajung la 10 jumate acasa, sau poate si mai tarziu...dar poate e Cris, asa pe la 8 jumate...oki, deci vin maine sa vad. Nici o problema.

Asa o sa-i spunem si de caloriferul din camera mea care nu merge deloc, deci eu locuiesc actualmente intr-un ghetzar si ii spunem si de spoturile de sus, de care ii spunem de 4 luni!!!
Si mai ales apa aia care e peste tot cand fac eu dusch. Poate ar trebui sa nu mai fac dusch deloc, se pare ca apa este pe terminate pe planeta, norocu nostru ca se mai topeste calota glaciara...da asa cel putim vom putea mere cu su’marinu la polu nord...in fine.

Imediat dupa discutia cu C*****, suna telefonu, eu credeam ca se razgandise, dar era Arcadia. Eram putin nedumerita, avand in vedere ora ...raspund. Arcadia si Alexandru tocmai fusesera la un concert de jazz si formatia respectiva vine in 2 zile in Dudelange, unde altundeva?? Si s-au gandit ei sa mergem si noi sa-i vedem pe jazzmani...ii gugaluiesc maine si poate dau si niste telefoane sa vedem daca or mai fi bilete, daca nu, incercam fara, ca dor’ suntem romani...pentru ca mi s-o parut un gest foarte foarte dragutz, m-am gandit sa le raspund cu o amabilitate si sa le recomand filmul pe care l-am vazut in seara asta cu roomies (Cris si Benoit). De fapt, varianta oficiala este ca Benoit ne-o scos pe noi fetele la un film, suspans, foarte fain. Nu m’asteptam deloc din partea lu’ Benoit sa ne duca la un film care sa imi si placa:), dar de data asta le-o cam nimerit :). Filmul se numeste Appaloosa si o rulat in Lux in cadrul unui gen de festival. Cred ca ii unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultima vreme, si musai sa-mi iau dividiul (sau sa ii rog pe Rares sau Sorin sa-l downloadeze de pe disi:) ). Am avut un ranjet pe fata de la o ureche la cealalta pe toata durata filmului (este un western), cu Ed Harris, Jeremy Irons, Viggo Mortensen, Renée Zellweger. Viggo Mortensen chiar are voce, sau cel putin in rolul asta nu pare a nu avea voce, iar Renée Zellweger este incredibil de urata. Una peste alta, un film la care merita sa te uiti. Personajul lui RZ era un fel de antierou feminin, sau nu stiu cum sa-l denumesc, un fel de femeia visurilor eroului masculin, de fapt o individa care se culca cu oricine apuca, dar nu era vina ei si totul era datorat extremei vulnerabilitati a acestei individe. Genial rolul...:). Imdb says: http://www.imdb.com/title/tt0800308/

Printre altele, saptamana asta mi-am gasit si vocatia: am fost la Dinant la training, de data asta ca trainer. Locul ala imi place la fel de mult cum imi placea si inainte...nici nu ma mir ca e plin de cupluri de pensionari englezi, castelul ala in padure, toamna, cu restaurantul de unde vezi toata padurea in tonuri de maro si galben este de vis...cafelutza la 11 la brunch, ceaiul la 5 in sufragerie...elevii francezi beti mortal (am scapat de ‚duty’ sa-i supravehez in vreo seara, i’am lasat pe baieti sa se ocupe de asta si se pare ca toate serile au sfarsit cu sute de sticle de bere in camera vreunuia dintre ei...am vazut si dovezi fotografice ulterior:) ). Am avut o echipa de frenchies numai pentru mine, si, in ciuda temerilor Evelynei, m-am descurcat binisor cu umorul lor deocheat. M-am atasat chiar prea tare de ei, mai ales avand in vedere ca voi pleca din firma in 2 saptamani. Foarte inteligenti si extrem de ‚pe faza’, destul de greu sa tin pasul cu ei. Cea mai dificila era competitia dintre ei, si singurul mod in care am reusit sa o scot la capat a fost prin a ma chinui in permanenta sa fiu ‚fair’ sau sa ii las pur si simplu pe ei sa isi faca regulile si sa decida...antieroul, in ochii lor, era cel care spunea ‚ eu sunt legea aici, ce spun eu, aia este’ (era unul dintre traineri, erau copiii asa suparati si se simteau asa nedreptatiti...:) ). Mi-am dat seama, printre altele, ca imi place foarte mult de mine:).

Chestii negative: mi-o stricat seara o managera nemtoaica, cu care am intrat in polemici ( ca mai bine meream sa dorm) si chiar daca ne am daspartit prietene, eu tot cu dureri de cap si insomnii am ramas. Am vorbit cu Roxanica la telefon, i-am spus pasul, ea mi-o spus bancu’ ala cu vaca(* cica un taran mere la altu: auzi, ma ioane, vaca ta o avut boala asta, **** (boala de vaca)??, da ma gheorghe, o avut! Si ce i-ai dat? Pai uite i-am dat ****(nume de medicament de vaca) dupa cateva zile vine Gheorghe inapoi la Ioane, pai uite ma Ioane ca i-am dat si eu la vaca mea medicamentu’ ala si vaca mea o murit! Apai ma Gheorghe si a mea o murit! ), in sensu ca si ea face exact la fel (adica intra in polemica, in mod inutil, se supara, se-mpaca, zambeste la final, merge acasa, se supara ca o intrat in polemica, o doare stomacu’, nu poate dormi, se tot gandeste...) deci in final si vaca mea, ca si vaca Roxanei, o murit :)....

M-am pregatit sufleteste sa infrunt persoana care e responsabila de hr la firma la care inca lucrez. Desi au fost discutii peste discutii peste discutii, singura replica a tipei o fost : ‚ ce pacat ca nu poti fi si acolo si aici, asta-i problema in audit’ ( ca eu le spusesem copiiilor mei ca nu pot sa fiu in grupa lor la concurs, ca ma pusesera astia si in juriu).
Una peste alta, am scapat usor, de-abia astept sa ma mut, cu CFA is in aer, ca am invatat foarte putin si si ce am invatat am uitat...iar de maine incep iar zilele de stat la birou...
Dar creca am decis ca vreau sa ma fac profa...:). Mi-ar trebui totusi un aparat din’ala cum avea Darth Vader, ca am nitelus probleme cu volumul la voce :)...

Persepolis

Am vazut un film.
Nici macar nu voi incerca sa descriu senzatiile.

Doar atat: am plans.

Of what is man afraid?

Of nothing!

Un hipopotam cu picioare de omida si cerculete albe

Ce genereaza dorul? Cum ni se face dor ce cineva, sau de ceva? Care din simturile noastre este setat sa declanseze dorul? Mirosul? Puternic...Vazul? uneori...

De exemplu.

Stateam in pat si ma intindeam (ca o pisica:) ) si am atins din greseala perna mea in forma de hipopotam rosu cu cerculete albe. Era foarte cald pentru ca pe jumatate era sprijinit de calorifer. Am sarit instant din pat, pentru ca am avut impresia ca am dat cu piciorul in motan, si pentru o fractiune de secunda nu am inteles ce cauta motanul in Luxembourg. Motanul e bine mersi acasa la Sebes, are de grija de buni si toarce cu harnicie.

Daca as face un eseu despre geneza dorului, ar trebui sa cuprinda, printre altele:

Memoria pielii. Pielea isi aminteste cel mai bine...
Memoria nasului.
Memoria degetelor. Hm...

Gustul.
Lumina.
Sunete.
Combinari de 10 luate cate 2, 3, 4, ...

Cum casca o pisica?
Gustul unor pere culese cu un par de 2 metri cu un borcan legat in varf.
Perina.
Picioare in sosete de lana pe soba de teracota.
Miros de haine inghetate puse la uscat afara.
Cartofi copti in soba.
Must.
Cules de papadie sa faci coronita.
Hai sa viezi nielutii!

Pielea.
Fratele meu de cruce.

Vinete coapte pentru zacusca.
Puisorii abia scosi din ou. Panditi de motan.

O senzatie

Scriam ‚expected loss given default’ cand mi-am dat seama ca nu are nici un sens. Mi-a trecut o imagine prin fata ochilor: undeva intr-un satuc de pe malul lacului Constanz, in apropiere de St. Gallen este o casa de batrani. Si am imaginea lor in minte, intr-o noapte de august, in jurul orei 22.00. Mangaiasem o pisica si mergeam pe strada negandindu-ma la nimic. Si am vazut luminile aprinse si niste oameni la o masa, si mi-am dat seama ca erau ingrijitorii, si toata realitatea din jur s-a destramat brusc. Apoi am vazut alta pisica si m-am jucat cu ea si am uitat imaginile si senzatia.
Si azi am avut exact aceeasi senzatie ca si atunci, de nonsens, si nu mai este nici o pisica aici.

Despre frumusete si modestie

Astazi, la un pranz romantic de vinete cu rosii pregatit de Cris, am abordat subiectul frumusetii feminine. Din punctul ei de vedere, imi lipseste cu desavarsire simtul estetic (si al masurii :)) ) si sustin fara nici o urma de obiectivitate ca orice femeie e frumoasa. Se pare ca in domeniul frumusetii masculine sunt mult mai exigenta, pentru ca foarte rar o auzit vreun comentariu laudativ din partea mea. Asa ca am fost neoita sa-i explic teoria lu’ unchiu’ legata de barbati: ‚frumos sa fie, ca prosti is toti!’ (unchiu’, nu eu:)) ). Am incercat apoi sa ma psihanalizam impreuna si am ajuns la concluzia ca toate femeile is frumoase, din punctul meu de vedere, dar tot eu is cea mai frumoasa, tot din punctul meu de vedere:). Moment in care am simtit o unda de acuzatie de lipsa de modestie. Si cum modestia e o virtute, pe care aparent mi-o doresc, am inceput sa ma intreb de unde atata lipsa de modestie. N-am ajuns la o concluzie relevanta in nici un caz, Cris pleaca prin Belgia in curand, si eu chiar incep sa invat. Asa ca dezbaterea s-o cam terminat in coada de peste.

Un prieten. O problema.

Am un prieten. Inainte sa continuu, urmatoarea remarca poate ajuta la intelegerea textului: fac si am facut intotdeauna distinctie intre prieten si iubit.

Acest prieten este special. Este special in sine si relatia mea cu el este speciala. Pot spune ca a jucat si joaca un rol catalizator. E un fel de oglinda. O reflexie, o reflectie. As fi vrut sa fiu el, daca nu as fi fost eu. De fapt, asta il defineste. Toti prietenii ma reflecta intr-o anumita masura, dar unul este un factor de schimbare; sa-i spunem, pentru usurinta intelegerii poeziei ascunse a textului, vector de directie:). El isi spune axis mundi*.

M-am tot gandit in ultima vreme de ce nu am scris/scriu despre el. N-am scris niciodata un articol despre el; nici macar nu l-am mentionat tangential. Si totusi, ca timp, joaca un rol foarte important in viata mea; e semnificativa si productia de idei/comunicare pe unitate de timp (ideile mele, pe el il pot acuza de parcimonie uneori :) - oare asta inseamna ca am o relatie cu mine insami?:)) ).
Proabil ca e deja evident ca toate entitatile din viata mea se perinda prin cele scrise de mine. Este o fauna bogata si interesanta. M-am intrebat de ce nu il scot din relatia speciala sa il pun undeva, ca pe un fluture in colectie. Si pentru ca mi se parea un caz particular, o exceptie nepermisa, am incercat sa imi dau seama daca mai este cineva despre care nu pot scrie. De fapt, conform teoriei mele, cineva despre care nu vreau sa scriu. Si este. Mi-am dat seama ca nu vreau sa o fac pentru ca as pierde ceva important pentru mine si nu as castiga nimic. Asa ca nu o voi face.

Atat am vrut sa spun. Ca am un prieten.
Si poate am si o problema.



* Am folosit un eufemism.

On the subject of naming cars

Today was a most typical day. Training, therefore intercultural exchanges, namely learning about Scotts and Scottish stuff, particulary Lochs and the Mackenzie stronghold:).

Also, today we had a most heated debate on giving names to our cars as if they were some kind of beings. Examples of names from the people pro-naming the cars:

Mimishor, also called Mimi, most beloved and most elegant property of Cris.

Pameloi, or Pam, the big bad grey boy of Adrian.

Tractorashu', the black Peugeot of Crina.

People! A little attention please! Cars are not people, they are not even beings. They're not even as good as cats are. Cars do not get to be named, this is completely silly!

My car does not have a name and it will never have a name. However, Cris insists on calling it 'Griutza', which proves that not always all things are under our control, even though I would much desire to be so.

PS: my uncles's cars names: Anicutza and Natalitza (although now that they've changed cars, they might have changed their cars's names as well).

The return of the roomie

Oh, the long awaited return of the roomie.
He is actually the reason why I can write a blogpost; as he was the one to go pay the internet bills after the net connection was cut for a while:). Now I can write because we have had a lovely dinner, cooked by Benoit of course, subsequent to the discovery of our Asia presents (lovely as well, mine are nicer than Cris's:) ).

Therefore we've decided to throw a house party after Benoit will be back from Portugal, in 2 weeks- yes, after being away from Luxembourg for 2 months, he leaves again...

Meanwhile, Tonel reminded me that Oktoberfest will be on starting this wknd, and I'll see how things work out for me to get to Munchen on Friday. Follow up with Tonel about the sleeping arrangements:).
Over and out.

I met a traveller from a distant land...

I have browsed through the pictures of a friend who has just returned from a one month trip through south Asia...
They are simply amazing, I would put a link to them, but I think they are private, on facebook. I loved the Tiger Temple. I have fell in love with the great cats that linger there in the mid-day sun...

I have been appalled by the SPIDER dish (they cooked and ate huge spiders), by the snake wine (a bottle with a type of alcohol in which they had huge, dead, coiled snakes), by the crocodile farm near the hotel.

+ for the cats, ----for the other nightmarish creatures.
Benoit, apparently the spiders and snakes are a common reality in those parts of the world!!

I've realized (watching the photos)that I'm not even tempted. I am much too conservative to be able to adapt in such a place. I am not even tempted by south east Asia as a tourist destination.
I am perfectly fine with my cat back home, though I would actually fly to the exact location for a few days spent at the Tiger Temple.

I started wondering whether it is really relevant what type of character a person has by merely considering the desire to explore and acquaint themselves with other cultures.

I always saw myself as a traveller, I thoroughly enjoy the theme of the voyage, be it theoretically or practically; but not to all extent possible, apparently. Am I missing an important part of life's experiences behaving this way?...

PS: Ozymandias by PB Shelley
'I met a traveller from an antique land
Who said: Two vast and trunkless legs of stone
Stand in the desert. Near them on the sand,
Half sunk, a shattered visage lies, whose frown
And wrinkled lip and sneer of cold command
Tell that its sculptor well those passions read
Which yet survive, stamped on these lifeless things,
The hand that mocked them and the heart that fed.
And on the pedestal these words appear:
'My name is Ozymandias, King of Kings:
Look on my works, ye mighty, and despair!'
Nothing beside remains. Round the decay
Of that colossal wreck, boundless and bare,
The lone and level sands stretch far away.'

Chaos is fair

Sa notez sa nu uit. Plus ca asta e si dovada ca am revenit din vacanta.
Dupa ce m-am chinuit sa citesc manualul de utilizare al calculatorului financiar pe care mi l-am cumparat recent in vederea CFA, mi-am zis ca ar fi bine sa ma premiez cu un film, asa ca am scos-o pe Cris la Dark Knight (nu neaparat pe lista mea de filme de vazut, dar in mod cert singurul asupra caruia am fi putut cadea de acord, eu votand cu Chronicles of Narnia si Kung Fu Panda iar ea cu niste filme ale caror titluri nu mi le amintesc. Explicabil).

Acuma, nu stiu daca din cauza ca e mort, prea tarziu din el am scos-o (sabia!) sau pentru ca sunt intr-o stare receptiva, personajul meu preferat, Joker, unul dintre ultimele personaje interpretate de Heath Ledger (ultimul?). Pe Heath nu prea mi-l amintesc prin filme, nu-mi vine nimic in minte, in afara de ala cu banditi (foarte, foarte vag).

Dar personajul (poate si din cauza actorului) mi s-a parut genial. In rest filmul, neimpresionant, desi parca am inregistrat un moment in care am tresarit.

Am iesit de acolo cu ideea ca totul e nonsens, deci lectia asumata de scenariu la final n-are nici o legatura cu impactul pe care Joker si lumea lui interioara il are asuprea mea in momentu' asta.
Chaos is fair.

LATER EDIT:
I found this while reading about Heath Ledger. I did see movies with him, quite a lot of them, I remember more and more while I browse through imdb.
Dark Knight role of Joker is the one I consider the best, though.

Also found this quote:
'[On playing "The Joker" in The Dark Knight (2008)] The Joker, so far, is definitely the most fun I've had with any character. He's just out of control -- no empathy, he's a sociopath, uh, a psychotic, mass-murdering clown. And, uh, I'm just thoroughly, thoroughly enjoying it. It's just exceeded any expectations I had of what the experience would be like.'

Human metrics- Jung typology test -> I just love this type of tests:)

http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes3.asp
Your Type is ENTJ

ENTJ type description:

Rational Portrait of the Fieldmarshal (ENTJ)
Of the four aspects of strategic analysis and definition it is marshaling or situational organizing role that reaches the highest development in the Fieldmarshal. As this kind of role is practiced some contingency organizing is necessary, so that the second suit of the Fieldmarshal's intellect is devising contingency plans. Structural and functional engineering, though practiced in some degree in the course of organizational operations, tend to be not nearly as well developed and are soon outstripped by the rapidly growing skills in organizing. But it must be said that any kind of strategic exercise tends to bring added strength to engineering as well as organizing skills.
Hardly more than two percent of the total population, Fieldmarshals are bound to lead others, and from an early age they can be observed taking command of groups. In some cases, they simply find themselves in charge of groups, and are mystified as to how this happened. But the reason is that they have a strong natural urge to give structure and direction wherever they are - to harness people in the field and to direct them to achieve distant goals. They resemble Supervisors in their tendency to establish plans for a task, enterprise, or organization, but Fieldmarshals search more for policy and goals than for regulations and procedures.
They cannot not build organizations, and cannot not push to implement their goals. When in charge of an organization, whether in the military, business, education, or government, Fieldmarshals more than any other type desire (and generally have the ability) to visualize where the organization is going, and they seem able to communicate that vision to others. Their organizational and coordinating skills tends to be highly developed, which means that they are likely to be good at systematizing, ordering priorities, generalizing, summarizing, at marshaling evidence, and at demonstrating their ideas. Their ability to organize, however, may be more highly developed than their ability to analyze, and the Fieldmarshal leader may need to turn to an Inventor or Architect to provide this kind of input.
Fieldmarshals will usually rise to positions of responsibility and enjoy being executives. They are tireless in their devotion to their jobs and can easily block out other areas of life for the sake of their work. Superb administrators in any field - medicine, law, business, education, government, the military - Fieldmarshals organize their units into smooth-functioning systems, planning in advance, keeping both short-term and long-range objectives well in mind. For the Fieldmarshal, there must always be a goal-directed reason for doing anything, and people's feelings usually are not sufficient reason. They prefer decisions to be based on impersonal data, want to work from well thought-out plans, like to use engineered operations - and they expect others to follow suit. They are ever intent on reducing bureaucratic red tape, task redundancy, and aimless confusion in the workplace, and they are willing to dismiss employees who cannot get with the program and increase their efficiency. Although Fieldmarshals are tolerant of established procedures, they can and will abandon any procedure when it can be shown to be ineffective in accomplishing its goal. Fieldmarshals root out and reject ineffectiveness and inefficiency, and are impatient with repetition of error.
Hillary Clinton, Napoleon, Margret Thatcher, Carl Sagan, Bill Gates, Golda Meir, Edward Teller, George Benard Shaw, and General George C. Marshall are examples of Rational Fieldmarshals.


For the ones wishing to complete a test of their own:
http://www.humanmetrics.com/cgi-win/JTypes2.asp

'de ce ne place sa asaltam pe ceilalti cu ceea ce ne place?'

http://fr.youtube.com/watch?v=_Rgr-vd43VM

Asa imi suna mie telefonu'.

Da nu asta am vrut sa spun; de fapt, vroiam sa raspund la intrebarea din titlu, dar sa o iau metodic:
1. pentru ca maine trebe sa predau nu stiu ce nu stiu cui si mai ales nu stiu cum, imi gasesc orice altceva de facut.
2. cand fac altceva, sunt diverse lucruri sau personaje care apar si ma disturba
3. unul dintre ele este Victor, care ma pune sa raspund la intrebarea din titlu
4. ca urmare, raspunsul meu: intotdeauna ii deranjam pe cei despre care ne pasa. Nu deranjam asa, pe oricine, oricand, oricum. Ci cu metoda. Sistematic. Ne alegem target, un fel de lista de distributie daca vreti, cu intrari si iesiri. Apoi ii asaltam cu tot felul de lucruri, in cazul meu cu poze, linkuri si alte prostii. De ce? ma intreaba Victor:). Pentru ca respectivii ne sunt dragi. Vrem sa-i integram in Universul nostru, noi ca centrum mundi vrem ca cei alesi sa graviteze in jurul nostru intr-un fel sau altul. In ultima instanta vrem sa impartasim lucrurile care ne plac si lucrurile care ne sunt dragi cu oamenii care ne sunt dragi. E destul de simplu, de fapt, nici o mare filosofie. Daca imi place o chestie, o impartasesc. Daca ma deranjeaza ceva, spun si asta. Oricum ai intoarce-o, o sa mai aveti spam de la mine:).

Astept provincia! :) adica Vanderbilt edu, ai dreptul la replica:)).

COMPLETARE: din mini discutia generata ca urmare a acestui articol reise ca lucrurile care ne plac ne definesc! dar cum ne jucam, sau eu ma jucam, nu am mai avut rabdare sa redau toate ideile care mi se intortocheaza in cap in legatura cu subiectul! :)

Zi-mi adresa sa-ti trimit invitatia la nunta. Daca nu, o scanez si ti-o trimit pdf !

Aaaa, nu-mi spune ca nu poti veni la nunta mea ! Nu mai vorbesc cu tine ! Cum sa nu vii la nunta mea ??? Nu mi-as fi imaginat asta niciodata!!!

Pai nici la ...X, Y, Z nu am fost. Nu reusesc sa fiu in tara, nu e fezabil sa vin pentru o seara, nu am concediu, nu pot, chiar nu pot ajunge desi mi-ar fi placut mult.

(Mai mult decat placerea, ar fi fost de fapt ajutorul in caz de atac de cord, ca daca apuci sa-ti vezi colegii, asa, din cand in cand cel putin, nu ai socuri atunci cand ii vezi cu tzancii pe strada)

Nu, serios, zi-mi unde sa-ti trimit invitatia! Trebuie sa vii la nunta mea! Nu stiu cum faci, nu stiu cum te descurci, sau cum iti iei concediu!!

(Ce sa zic, daca o tin tot asa, va trebui sa-mi iau concediu exceptional sa ajung macar la nunta mea! Stai! Care nunta? Daca o tin tot asa, nu va fi nici o nunta?)

Trecand peste socurile initiale, rezumatul conversatiei ar fi cam asa: nemaritate si neinsurati dintre cei dupa care aruncam cu penarul prin clasa, sau cu creta, cu care chiuleam sa merem in bar, cu care am ‚invatat’ sa fumez, cu care am facut prima betie si primele prostii, prima plimbare noaptea prin parc, primul sarut, primii fluturi in stomac....ar mai fi indivizi pe care ii putem numara pe degetele de la mana stanga. Sau dreapta, ca stanga e ocupata cu verigheta? Oare pe stanga e verigheta? Google search.
M-am indepartat asa de tare de fostii colegi, ca am socuri cand primesc mass e-mailuri cu poze cu copiii lor. Copiii!!!
Ma ia ameteala numai cand ma gandesc la ideea de copil.
Dar nu mai suport! Nu mai vreau sa fiu invitata la nici o nunta!! Am de azi inainte alergie la nunti in mod oficial!! Ma bucur pentru voi toti si-mi sunteti extrem de dragi si in circumstante normale mi-ar face mare placere sa fiu alaturi de voi. Dar nu mai rezist!!
Nu mai inteleg unde e normalitatea! E normal sa fii ca mine, sa nu ai probleme din’astea si sa n-ai nici o treaba sau e normal sa fii ca voi, in randul lumii, contribuind la perpetuarea speciei si realizand celulele de baza (ale societatii, nah!, nu va ganditi la ...alte celule:) ). Nu stiu ce e normal. Nu pot acuza pe nimeni, dar nici eu nu ma simt anormala.
As face si eu copii (oare??), dar cu cine? Sau de ce? Nemaivorbind de cum:)).
Copiii imi lipsesc, in rest le am pe toate!! :)
Nu vreau nici un copil. Nu stiu ce vreau...
Dar daca imi mai cere cineva adresa sa-mi trimita invitatia la nunta ies prin tavan.
Sunt, de asemenea, in greva japoneza: nu particip la nunti anu asta! Varutz, daca iti mai vine ideea cu insuratu, uite-l nu e, ma-nsor, nu ma-nsor! Treaba ta! Nu particip la nunti in 2008.
In 2009, discutabil.
Acuma ma duc sa-mi deschid o sticla de vin!

Time lag

Ma gandeam sa copiez aici articolul de ieri:


In timp ce eu am mers linistita in vacanta, baietii de la IT or taiat accesul la blogspot, deci articolele de birou…nu mai pot ajuge pe site.

Aventuri la pescuit
Am terminat de citit urmatoarea chestie:
http://ilie.blog.cotidianul.ro/2008/09/03/scoala-de-corectie-pentru-soferi/
asa ca m-am gandit ca sunt norocoasa, ca nu am avut chiar atatea aventuri pe drum in vacanta.
Dar una din ele tot merita povestita:
Duminica dimineata (inca in Geneva), in jurul orei 9 reusesc sa ma trezesc, sa beau niste cola si sa mananc (nu mai stiu ce) sa nu ma doara stomacul si sa pornesc in sfarsit spre casa (Luxembourg city).
Imi pun destinatia in GPS: home. Drumul Luxembourg-Geneva (granita) l-am facut in exact 5 ore (nu 5 ore 18 minute cum spunea google maps). Am mers intins. Ma gandeam eu ca la intoarcere ar trebui sa fie la fel.
Ies din Geneva pe stradutele cunoscute, directia aeroport. Ratez iesirea pe autostrada, merg putin in fata gandindu-ma ca trebe sa ma intoarca GPS-u intr-o directie sau alta ca sa reiau acelasi drum. Uitasem intre timp, si mi-am amintit tarziu de tot, dupa vreo 2 ore, ca de fapt cantonul Geneva are 106 km de granita cu Franta din cei 109 in total, de unde rezulta ca spre Franta GPS-u ma putea scoate absolut pe oriunde. Dar inca nu eram deloc ingrijorata, drept pentru care m-am gandit eu sa fac pipi la benzinarie, dupa care am intors masina si aveam o jumatate de idee sa urmaresc indicatoarele in loc de GPS. Dar pentru ca foarte rar GPS-ul meu o luase razna (la granita, tot cu Franta, cand o trebuit sa ma milogesc de graniceri sa ma lase sa trec pe la bariera de camioane, unde nimerisem eu cu GPS-u cand nu ma uitasem la indicatoare J ), m-am decis sa urmez totusi instructiunile sistemului. Si ma duc dupa cum imi spune copilotu’ automat. Dupa ce ies pe autostrada, la un moment dat, observ ca eu mergeam spre Lausanne. Hopa ! nu e bine, ce naiba se intampla, ca Lausanne e chiar in directia opusa. Poate ma scoate pe la alt punct de frontiera, imi spun, lasa ca e ok, ce poate fi asa rau ??...Merg mai departe, cand ma scoate si de pe autostrada. Ei, fir’ar, asta o sa ma cam intarzie, ma gandesc. De la 5 ore jumate cat imi arata la inceput (pornit pe la 10 din Geneva, ajungeam cam pe la unu jumate in Luxembourg…) incepe sa urce vertiginos timpul pana la sosirea acasa. Merg inainte ca ce sa fac, doar nu era sa ma intorc inapoi (poate ar fi fost mai bine sa o fi facut). Merg ce merg si ajung undeva spre munte. Imi pica fisa ca o sa ma scoata undeva prin munti, alta distractie, imi spusese un coleg ca o patise si el. Dar speranta moare ultima: info de la GPS imi spune ‚keep on this road for the next 7 km’...in speranta mea idioata ma gandeam ca ma va scoate in cele din urma din nou pe autostrada (unde, in creierii muntilor!!). Ajung dupa 7 km la un sens giratoriu, info spune: ‚keep on this road for the next 12 km’, hopa! Se-ngroasa gluma, imi spun, asta o sa ma ameteasca in halu' asta pana ma scoate in Franta!!...Si incep urcusu' (de cele mai multe ori posibil doar in viteza a2), serpentinele (tot a 2a), drum ingust ingust, in mod normal suficient pentru 2 masini care vin din sensuri diferite, nu si atunci cand eu sofez totusi...Ma dureau toti muschii. Durerea cea mai mare era ca, o data ce pornisem pe drumu ala, era prea complicat sa ma intorc, n-avea sens si sensu ...se volatiliza pe masura ce inaintam. Si ma gandeam cu groaza ca dupa ce o sa urc, o sa si cobor. La fel. Tot timpul inainte sa se intample ceva rau speranta ca o sa fie totusi bine nu reusea sa ma paraseasca. Urc ce urc (poate chiar 2 ore), ajung la punctul de frontiera, unde ma asteptam sa fiu controlata si rascontrolata, si eu si masina, ca eram o romanca in masina de luxembourg trecand muntii pe la cea mai improbabila granita posibila. Baietii o patisera. Imi zic: gata, ma opresc si astia, ma controleaza, apoi trec in Franta si reintru pe autostrada. Asta ar fi fost raul cel mai mic.
La granita, o doamna de varsta a 3a imi zambeste si imi face semn sa trec (minunile numarului de Luxembourg, s-au intamplat de fiecare data cand am trecut granita, inclusiv pe la bariera de camioane). Trec linistita mai departe, spunandu-mi ca ce o fost mai rau o trecut.
Merg putin prin Franta, incerc sa intru pe pun drum national. Era blocat, erau lucrari. GPS-u o ia razna, evident, incercand sa ma readuca pe drumul respectiv. Acuma chiar intru in panica, realizand ca is deja undeva in Franta, cu GPS-u’ absolut inutil si neavand idee pe unde e ‚Deviation’ respectiv. Opresc la un nene, il intreb, imi arata hotelu’ si imi spune sa ma uit acolo cum e semnalizat, n-am cum gresi...Ei, nu! Merg acolo, mi se pare mie ca vad directia, urc cu masina (inca urcam!!!), apoi realizez ca e un drum prea mic, prea stramt, prea abrupt. Nu se putea sa fie ala. Intorc (destul de greu!), merg la hotel, deja imi venea sa plang. Opresc a 2a oara, intru in hotel, intreb. Mi se confirma ca ala ii drumu. Ma intorc la masina, iarasi imi vine sa plang, ma enervez, ma urc in ea si plec in viteza, pe drumu ala mic si stramt. In 3 minute eram iara in viteza a 2a, chinuindu-ma. Si o tin tot asa...Si merg si merg, apoi incepe coborarea. La fel de groaznic. In cele din urma, rasuflu usurata: deviatia se incheie, intru pe drumul national, apoi pe cel mai fain drum posibil, drept cu diferente de nivel mici, cu 2 benzi. Incep sa prind viteza, si ajung undeva in apropiere de Dijon in juru orei 13.00. Dupa ce trag linie, la final, am facut cu o ora in plus. Am invatat ca nu poti urca o panta in viteza a 3a ca pur si simplu scade viteza prea mult si ca nu poti risca viteza mare in curbe stranse, ca sunt sanse sa nimeresti pe banda masinii care vine din sens invers (cel putin euJ ).
Acuma zic si eu ca cei de la catavencu: o fi destinu’ cel care l-o dus pe micutul si dragalasul pars de alun impreuna cu cipul de monitorizare in burta pisicii?
De buna voie nu as alege un astfel de drum niciodata, dar daca ii musai, cu placere! J

Cand tot ce ai in mana este un ciocan, toate lucrurile din jur iti par cuie

(Murphy's laws)

Citat Buni azi:

'Hai aici ca te bat cu furculitza!'

:))

Regardless!!

I have met yesterday one of my Romanian colleagues. She told me a little story:
‘Do you know that boulevard that comes from the train station to the centre of the town? Avenue de la Garre, you know…that place where you turn right from Petrusse to go to the office (smiles)’ ‘Yes, sure, what about it?’ ‘Well, you almost bumped into me with the car a couple of days ago’ ‘Oh! Did I? Are you sure it was me?’ ‘Well…in fact my husband was driving. And when you had to turn right, you did not keep your lane, so you came to our lane and my husband said: ‘Bad driver, woman, grey Volkswagen! Isn’t that Maria?’…so I looked and there you were…(smiles)’ ‘Oh, my God! So I really did that, didn’t I?’ ‘Oh! But don’t worry, you looked sooo cool at the wheel!’

I went home, and the story was too good not to be told to Cris :). And she seemed to have known it already: ‘Oh, but I know about this! Benoit told me!’ ‘What? How does Benoit know about this, he’s in Asia!’ ‘Err! Well, apparently Crina told him about this and asked him not to tell you, so he told me instead!’ …

Hm…so apparently Benoit missed one amazing opportunity to ‘bust my balls’ (revenge for the ‘casse-couille’ :) ) and left to Asia without telling me how bad a driver I am…and that I only got my driving licence because I had a sexi blouse. The fact that he held his tongue is in itself impressive:).

This story reminds me about reading in the FT few days ago about J. Kerviel. Well, ‘reading’ is not what actually happened:). I’ve spotted a cute guy on the front page and realized it’s the in/famous JK. And thinking out loud, comme d’habitude:), I told the boyzzz (who were all there), that I’ve seen a cute guy. All day I’ve heard only: ‘So what if he’s involved in a 5 billion scandal, he’s actually very cute, isn’t he?, etc’ They went on and on all day.

The conclusion is that it doesn’t matter if you’re a bad driver or get away with a 5 billion scandal (although I’m not exactly sure about what was going on at SG, nor about the thing on the bridge for that matter:) ), the important thing is that you are cute :). Regardless! :)
This is just a confirmation of something the boyzz always say:
‘Bai, de nu-i de proasta aiaaa!!! Da’i buuuna !!! :)’ (cum recunostea Rares!:) )

Grandma!

I realised today that there are some people that do not yet know that my Grandma is coming over on Saturday...
I just want to make sure that everybody aknowledges how excited I am and will be next week when she will be here:)

I hope she does not bring a pillow or God knows what else, as she used to when I was in Bucharest! :)

Prioritate de tabla (groasa)

Tocmai am intrat in panica.

Un coleg de-ai mei si de-ai nostri (fost pevecist, sibian, etc, adica suficient de calm ca sa imi permit sa il iau in dreapta) o avut curajul sa se suie in masina la mine (cand eu conduceam).
El: ‚Stalpu! Stalpu! Opreste, opreste!’
Eu: ‚Da’ am looc!’...PAC! direct in stalp m-am oprit. Evident, nu aveam loc.
El, afara din masina: ‚Lasa ca numa’ ai zgariat-o’
Eu, uitandu-ma meditativ la zgariatura, a doua: ‚Asta n-o sa fie ultima data...’

Asa ca am iesit ieri pe autostrada, sa merg la gradina zoologica in Franta, desi inca nu cred ca am 40 de ore de conducere, incluzand orele cu instructorul.

Drept urmare, am decis azi dimineata sa merg in Elvetia, la Geneva, ca is numa’ 6 ore pana acolo. Si asta in mai putin de 2 saptamani.
Sper sa am ocazia sa va mai tin la curent despre mine si dupa vacanta:) si sper sa va pot arata poze misto...pentru ca acelasi coleg o venit sa faca un fel de lista luunga despre ce am si ce nu am in masina, afland ca o sa merg singura in Elvetia:
1. roata de rezerva (asta in mod normal unde ii?)
2. triunghi de avertizare (idem? Si cum arata?)
3. trusa de nu stiu ce si cric (unde si cum arata?)
4. daca stiu sa schimba roata(nici pomeneala de asa ceva, dar poate imi iau o bluza decoltata:) )
5. daca stiu sa iau benzina daca raman in pana de benzina (habar n-am sa iau benzina altfel decat de la pompa, de unde am luat benzina o singura data, asistata de 3 experti :) )
6. ceva cu curent electric (pe asta nu stiu de unde o mai scos-o).
In apararea mea, am citit azi pe net, de la Roxanica, niste discutii pe un forum:
http://www.incepator.ro/forum/forum_posts.asp?TID=27&PN=7
si cum functioneaza ambreiaju’:
http://www.incepator.ro/cum_functioneaza/cum_functioneaza_ambreiajul.asp

PS: explicatie pentru titlu :), ca uitasem: acelasi coleg imi explica de ce un autobuz are prioritate chiar atunci cand nu are prioritate- asa ca nu trebuie sa mai sar in aer de nervi pe motivul 'cum is permite?'

‘…have you ever seen the rain?’

Clima temperat oceanica=ploua.

During the last few days, as there is no info from the client, I’ve brought the CFA books with me to work, meaning I’ve had a lot of time to think about …myself.

It’s relatively easy to spot my driving mistakes and try to address them, try to correct them in a rational manner. It’s the same with every problem around. Why, then, is it much harder when it comes to dealing with my emotional issues?

Why is everything suddenly much more complex and …even painful. Maybe that these fundamental issues are the very things responsible with my ‘way of being in the world’.

A colleague at work has been talking about names today, their significance and importance.
My personal belief is that names do not necessarily define you. One can refine and redefine a name until the name becomes a living entity that the person puts on and wears for the rest of his/her existence. ‘A name? What’s in a name? A rose, by any other name would smell as sweet?’ However, the word rose brings to our nostrils the fragrance, brings out the colors and details that define the rose. A name is a convention. If a person lived within his/her name long enough, the name acquired a substance of its own. Does the name define a person, then?
A name of somebody we know brings to our eyes the image of that person, together with the other details associated, smell, memories, feelings…
So a name is a powerful tool in generating a desired effect in somebody…What about the loved ones? Do we represent their being using the name, or is it something more powerful and more direct and more complex than their name?
Is naming something like calling that thing to life, acknowledging its existence?

bring me that horizon!

Nu stiu de ce, dar mai ales nu stiu cum. Nu am dormit si totusi m-am trezit brusc avand senzatia asta: senzatia asta de limite depasite. De nemarginire. De potential nerealizat. Mi-am amintit ce i-am spus unchiului meu acum 2 saptamani (unchi al meu care e pe cale sa implineasca rotunda si frumoasa varsta de 56 :) )...i-am spus ca are toata viata inainte.

Asa ca, brusc, toate problemele mi-au disparut. Sunt undeva pe un varf inalt, uitandu-ma in jos, fiind atenta sa nu ametesc si sa cad. Sau pregatindu-ma sufleteste sa cad, dar si sa ma bucur de senzatia incredibila din timpul caderii...cu vantul fluturandu-mi prin plete, pe un varf inlat, cu norii la orizont si cu o mare, nemarginita, nemarginita, nemarginita...

Pamantul e rotund? Budapesta e in Ungaria?

Cred ca urmatoarea pe lista trebe sa fie saritura cu coarda elastica...in gol. Sau macar cu parasuta...:)

I feel it in my fingers/I feel it in my toes/Love is all around me

Oh! Don’t worry, it’s not meeee! BUT it’s all around me: all the people around me have it, have had it, lost it, are tackling it, are at least hoping to find it…in a word, they are somehow relating to the feeling of romantic love. Which is great and, at the same time, disturbing. I’ve been wandering lately whether my heart is in the right place. Do I even have it? :) I cannot apparently…love.
Oh! How do I miss those days when conversation with the person I was infatuated with (not in love) literally sent me to the 7th (?) heaven…’I believe I can fly’ and I wasn’t stoned, either.
I think people actually need these endorphins to keep them going. One needs the feeling of anticipation, the crescendo, the climax and the adrenalin rush. They are complex physical reactions that the body and the brain need to be able to go on day after day after day.
So what is it that we are left with if we do not have it (romantic love) anymore? Is it a void? Is it a replacement, another ‘object worth the constancy’? I have to confess that I am confused: I have tried to understand what happened to me in the last several months. I’ve been in denial, in pain, in confusion, and the last state seems to last the longest. Maybe I am actually in love with being in love, and not with an actual person. Well, it must be a definite this one, not a maybe.
Truth be told, I have no idea what romantic love means (practically:) ), which is in itself rather sad.
Coming back to the train of thought developed previously, I am thinking about love as I feel the imminent death approaching fast. Hopefully, I’m not midlife (so not midlife crisis here), but I’ve definitely spent around 30% of my life on utter nonsense, doing things that I HAD to do, always approaching people, situations, and even my own feelings in a MUST DO way. Surprisingly, I find joy in a lot of small things around me. The problem is that sometimes, like these days, I ‘wake up’ and feel very, very confused. Me and Gauguin have the same problem: where do we come from? Who are we? Where are we going? Usually, for me, the emphasis is on now, on the ‘who am I’? And this is because I usually define myself in relation to the road, in relation to a mission, in relation to an action. When I pause to think, when I’ve lost the mission, or when I’m confused about the road to be taken, I have problems defining who I am. So the traveler is defined be the road he/she takes.
This is one of the moments in my life when I realize I have no idea where I want to be, in 10 to 50 years or even at the end, when I’ll be embarking for the final adventure. That is why I need to set milestones, little targets to be achieved. I go from one to the next, sometimes without pausing to think about the bigger picture. I take what I can, and leave the rest? What is the rest and what am I actually taking for me?
My head is too small for all these questions (my brain is also small), so I’ll stop before the headache sets in.

home is where your heart is

I realized in the last several days that I kept thinking of Luxembourg when I said 'home'. This is a new and disturbing thought. When I was in Bucharest, I always used the term 'home' when I spoke about Sebes.

After being in Sebes for 4 weeks this year, I realiszed I can no longer call it home. It's the feeling that I no longer belong that's bothering me. The sudden realization that life goes on without me (as if I would be dead) in the little town: people get married (my cousin), my 'niece' and 'nephew' grow older (they are actually in the 10th and 7th grade already), my grandmother and my uncles and aunts are growing older as well. I am growing older. I've been reading about the death concept in children lately and about the likely effects that the dealing with the idea of death has in children and in the future adults.

I think that the 'growing old' problem only comes to mind in connection with the idea of death. The ‘ultimate adventure’, as somebody once put it.
At some point, I was convinced that the only reason why the human being has the desire to be in a relationship with another human being is related to this fear, the fear of finitude, the fear that this, this what we have right here, right now, this is ‘as good as it gets’. The desire to feel that one can share this dread with somebody else, that somebody else will be so affected by the end of a being that he or she would eventually want to ‘finish’ themselves. It this great love? I remember my grand-grand mother that died less than 2 years after my grand-grand father simply because she missed him so much she could not bear to ‘go on’. She kept ‘talking’ to him, she kept relating to him. She wanted him back, but this was not possible so she somehow decided to stop fighting.
Julien Green once said that to love somebody is to hide the abyss for the other person.

When we sit back and try to have some perspective upon our lives, we realize that there is little to no meaning to be found, that we must always build, build, build, build bridges to relate to others to gain a sufficient amount of meaning to keep us going for a little while longer.

I have started to talk about home, centrum mundi, the home is where the people that we love are. Sebes was home for me. The problem with me saying that Luxebourg is ‘home’ is that this statement has no real basis. My ‘centrum mundi’ is not in Luxembourg, but if I’ve lost one and did not find another, where am I? If I do not have a center to gravitate towards, who am I?

My home might be where my heart is, however, my heart is nowhere, apparently. Simply suspended, nauseated? Lost, or only asleep?

The understanding that I will have to bear staying here, in Luxembourg, for yet another year (at the least) has dawned on me last night. I am forcing myself to call it ‘home’. The actual physical home is cozy and filled with dear people. Somehow, this might not be enough.

I know why I’m here, and moreover I know why I’m not in Romania. I know why I’ve lost the ‘home’, and I know that at some point in an adult’s life, this is inevitable. However, this new feeling of ‘not belonging’ is quite scary and numbing. Maybe I’ll be able to drift away in one of my ‘non-problematic’ stages and I will not feel this awake for the following year. If I’m lucky, the whole process will not be too painful.

I want to go home.

update 6th of July 2008

I've just came back from Romania.
I managed to scratch my car, in the first 30 seconds after I got in.
Apparently, I am unable to estimate where my car finishes. Luckily for me, the other guy's car (a van) had a protective plastic/rubber (?) back, probably especially created for reckless drivers like myself:).
I almost had an accident as well and my engine died several times (and by several I mean I can't actually remember the number because it happenned a lot:) ).
Plus, the car makes a funny and disturbing noise now, so I really need to take it back to the garage:).
More and more, I begin to realise that I'm hopeless. I wanted a car to boost my self esteem, but my self esteem is soaring when I actually try to drive. I prefer the right front seat anytime:)...I have to think about too many things at once when I'm driving, whereas I prefer to think at nothing at all:).

I should probably get back to finishing my assigned work for today...:). Keep tuned for other car news, or the ultimate news: that the car got the better of me:).

Update

am masina. am mers fooooarte putin cu ea. n am avut timp nici sa mor. agitatie la birou, agitatie si in afara lui, ziua lui cris, meciurile romaniei. am fost mai mult prin crashme, vorba aia.
maine shopping pe aeroport la munchen intre avioane (ca deh, ce as putea face).

ma gandeam sa fac un update rapid: maine o tulesc spre Sebes (Sibiu), adica maine pe vremea asta o sa dorm dusa in patutzul meu de-acasa...

o sa fiu in ro de pe 22 iun pana pe 4 iul...

atat, ca maine ma trezesc la 5 ca sa ajung la aeroport.

am revenit ca sa plec din nou:)

dupa lupte seculare care au durat aproape o luna, am revenit la birou.
examenele ACCA au fost (aproape) un succes. s-ar putea sa reiau o parte din ele in iarna:).

trebe sa merg sa-mi iau masina. trebe sa ma decid daca ma mut inapoi la fosta firma.
imi face impresia ca decizia o sa fie nu, dar imi dau timp sa ma gandesc la asta...
ortodontu o decis sa anuleze un dintisor, deci ma duc sa mi l anulez:)...

iarasi sunt supracofeinizata la birou si ma agita meciul ro it de maine (si fr nl ma agita:) ).
intr-o saptamana merg din nou la sebes, sunt foarte incantata:).

message for the roomie: you start working on the presentation for your thesis! :)

maine in Sebes City

probabil ca asta e ultimul mesaj pentru foarte multa vreme...
merg la Sebes sa invat.
sentimentu' ala de anticipare dinaintea unei mari bucurii ii atata de fain, incat devine aproape insuportabil. Buni deja ma suna de 2 ori pe zi ca sa fie sigura ca stie ora la care vin. dupa cum s-ar exprima ea: 'de-aghia apuc' :). la fel si eu.
astept sa plantez lalele cu Buni in gradina, sa stau cu ea in camera in timp ce invat, sa ma 'apere' de 'vizitatori' ca eu am treaba, invat:).
sa ma trezeasca la 7.00 ca-i tarziu, sa ma trimita dupa paine si dupa smantana...sa-mi aduca lapte de la vaca si sa-mi faca placinte...:). deja m-o sunat dimineata devreme sa ma consulte despre ce as vrea sa mananc maine cand ajung. i-am cerut opinia, asa ca o sugerat ea sarmale cu varza noua:)...ea inca nu stie ca orice ii facut de ea ii excelent.
Sebes city=Acasa ii un fel de paradisu' pierdut sau 'à quoi bon quitter coasta boacii'...
simplu, explicatiile nu sunt necesare. totul este implicit. viata are alt ritm acolo, timpul pare ca are mai multa rabdare cu oamenii. sau nu regasesc bucuriile simple decat in amintire? poate ca da. sau poate ca totusi nu...exista o dilatare a timpului in orizontul ala marginit de rapa rosie, sacas, munti si dealuri...poate ca nu am raspuns inca la intrebarea cine sunt? dar stiu precis incotro merg: merg spre locurile de unde am venit. un fel de return to the lost innocence:)...
ma tot gandesc: oare cumva drumul ne defineste? poate ca suntem calea pe care o alegem de fapt...poate ca nu existam decat in functie de actiunile noastre sincopate pe axa timpului. suntem pasii nostri indreptati de catre libertatea noastra spre mini-repere (milestones) din insasi viata noastra. timpul este drumul?
viata este calatoria (voyage), iar micile insule/oaze sunt rezultatul cautarii intermitente? (quest)

cine are timp de blogguit n-are timp de trait?:)

...asa de multe s-au intamplat in ultima vreme, ca n-am avut timp de nimica, cu atat mai putin sa scriu.

dintre noutati: masina probabil la inceput de iunie (acuma pot numai sa sper), mi-am comandat o carte de pshihologie existentiala (!) (de-abia astept sa vina) si am descoperit ca imi plac rochiile si florile (is femeie:) ).

am fost in olanda si i-am luat la Buni sute de flori. am avut aventuri pe tren (am facut o calatorie de 10 ore dus si intors in 28 de ore).

trebe sa-mi termina bagajele pana vineri seara, pentru ca sambata la 7.15 voi fi in avion spre Sebes. am o pauza de cam 4 ore in Munchen. chiar, sa-i spun lui Tonel:).

Pararaaaam-pam-pam!

Mi-am luat ieri concediu de pe 17 mai, o sa merg inca 2 saptamani la Sebes, sigur cu scopul declarat oficial (si in mod cert cu promisiunea ferma ca asa va fi!) de a invata pentru 2 dintre examenele ACCA. Buni ii foarte incantata.

Maine vreau sa dau o fuga la Bruxelles, la SAS, sa-mi recuperez banii pentru 'denied boardingu' ' din noiembrie anu' trecut si sa merg la shopping:).

Masina...nu stim cand vine, eu sper ca imediat ce vin eu de le Sebes, pe 30, dar ma cam indoiesc.
Examenele sunt pe 3, pe 5 si pe 10. Mi-i foarte frica de alea de pe 5 si de pe 10, ala de pe 3 e advanced audit:), sper sa ma descurc.

Astazi s-o semi-mutat noul nostru coleg de apartament, is curioasa cat rezista. Am gatit o minunata mancare semi-preparata, norocu meu ii ca ii Cris foarte toleranta:)).

Ii astept pe Arcadia si Alexandru sa vina din Paris...Poate dam o fuga pana in Olanda. Ei ar vrea Londra, dar eu nu prea vreau. Nu sunt sigura daca o sa mai vreau Londra, poate da, poate la anu, poate de tot, sau poate niciodata:). Oricum, acum nu.

Eu, Penelopa

Din seria inregistrarilor cotidiene fara nici o urma de senzational, in a 2a zi de concediu medical ma simt azi ca Penelopa. In asteptarea unui Ulisse, sau in asteptarea mai multor Ulisse.

Arcadia si Alexandru deja pe avion, eu le pregatesc camera, am facut deja aprovizionarea pentru urmatoarele zile, frigiderul meu fiind in general gol. De fapt, gol da plin cu mancare stricata, de nici nu-mi dau seama cand luam atata mancare si de ce naiba nu o mancam. De fapt, de ce nu o mancam stiu, dar de ce o luam si uitam de ea, asta nu-mi pot explica. Tot maine, noul nostru coleg de apartament se muta aici. Sunt curioasa cum vor decurge lucrurile si ce 'clash of civilisations' vom avea in living-bucatarie. Oricum, trebe sa repare o usa, sa ne ajute sa ducem gunoiu (sticle de plastic pe care le reciclez de luni de zile dar pe care de fapt nu stiu unde sa le duc) si sa gaseasca un cablu pentru televizoru' din camera Cristinei. Asta asa, ca remarci misogine :))...A! si sa-mi ia mie masina cand imi vine si sa-mi dea lectii de sofat pro bono:))...de fapt, lista ar putea continua. El, desigur, are alte idei, pijama's parties si sticle de vin;).

Dintre vestile bune, am primit un meil de la asistenta mea preferata de la planning ca o reusit sa mi modifica programul luna viitoare astfel incat as putea sa mi iau concediu 2 saptamani in mai inainte de ACCA, si voi putea merge la Sebes. Trecand peste faptu ca deja biletu de avion Luxembourg Sibiu este exorbitant daca il iei cu 2 saptamani inainte...merita:). Numai sa-mi confirme vacanta si pac!, imi si iau biletu:).

Oualele rosii sunt inca pe-aici, n-am reusit inca sa le dovedim, desi am observat-o pe Cris ca incearca in fiecare seara sa scape de unu. Invatatu sta pe loc de foarte multa vreme, ca ieri am citit tot felu de prostii online (in general ziare).

Ma duc sa mai fac putina curatenie si ordine de ochii soacrei, si apoi ma voi lafai in pat, pentru ca nu se compara nimic cu lenevitu' intr-o zi obisnuita de munca.

al doilea pe ziua de azi

ca, deh!, daca mi-o dat doctoru' liber, de ce nu?...

am vrut sa spun ca tocilarul din mine da o petrecere de unu singur, fara invitati (ca oamenii is in campu' muncii): verishoru' meu, Radu, pe care il consider nepotzel ca ii in clasa a9a:), merge la olimpiada nationala. chestie care ma emotioneaza profund. ma simt din nou in clasa a9a. vai ce emotii, ce vremuri. in fine, is foarte mandra de el, de fapt de-abia imi mai incap in piele de ce mandra si incantata is acuma.

asa ca ma duc sa invat, ca ma asteapta si pe mine examenele, cat de curand...

Home, sick.

Se pare ca gripa de care vorbeam a lovit fara mila, in zilele mele libere, evident, ca orice boala pe care o am.

Astazi m-am tarat la birou si astept sa vina managera (ca sa ma scuteasca de intalnirea cu partneru din dimineata asta) si timpul sa merg la doctor (am programare la 10, la un doctor care are cabinet chiar langa birou). Poate mai sunt in stare sa raman jumatate de zi in picioare, dupa care o iau de la capat...Asa ca mai bine incerc sa-mi iau liber ca sa pot sta in pat. Nu-mi place deloc sa fiu bolnava. Pentru ca in cazurile astea nu pot citi, nu ma pot uita nici la televizor, pur si simplu zac in pat si mi se pare ca pierd o gramada de timp...si ma simt vinovata.

Ma duc sa-mi fac un ceai din'ala oribil de la birou. Bleah. Acasa am gasit niste ceai de la buni (menta, soc si tei). Erau asa frumoase florile de tei dupa ce le-am pus in apa, se facusera din nou mari si mirositoare...:).

Am nevoie sa stau in pat mult mult mult.

Inca o zi

Ma astept deja la comentarii din partea colegului nostru de apartament, Benoit, care isi doreste comentariile mele scrise in engleza, nu in romana:).

Oricum, nici nu ma gandesc. Astazi este inca o zi ca cea descrisa in 'Cotidiene' saptamana trecuta. Cu singura diferenta ca mi-am luat deja bilet pentru 22 iunie: destinatia Sibiu (aproape centrum mundi).

Ma gandeam ieri seara pe drumul spre casa la centrum mundi. Pentru mine, dar cred ca pentru tot clanul, centrum mundi este in bucatarie, indiferent daca bucataria e in Sebes, Alba, Spring sau aiurea...mai putin la Luxembourg. Pentru ca centrum mundi e dat de ceva (inefabil?) care n-are legatura cu locul ci cu spiritul care populeaza locul respectiv. Vatra. Focul? Painea? Pentru mine, acum, Buni este centrum mundi, dar e la fel si pentru unchii sau verii mei (aici am o oarecare ezitare, dar e o 'usoara ezitare').

Inca nu stiu, dar nu cred ca o sa vreau sa raman in Luxembourg mai mult de (inca) un an. Cu toate astea, urmatorul oras in care ma voi muta va trebui sa aibe zbor direct spre Sibiu. Sau macar Tg Mures/Timisoara.

La nivel de lista cu lucruri de facut, ea se lungeste si largeste in permanenta. La serviciu usor de tot si tocmai de-asta periculos, pentru ca am tendinta sa fiu superficial. Ganduri de schimbat locul de munca. Foarte putin timp pana la examenele ACCA si foarte mult de invatat (2 treimi ramase). As face orice ca sa nu invat. Acum nu merge imprimanta. Ceea ce n-ar fi o problema. Creierul e obosit si nu mai vrea. Azi dimineata, dimineata fiind momentul meu preferat din zi, m-am trezit ca ma durea fiecare centimetru din piele, ca atunci cand corpul se pregateste sa ai o gripa urata. Anul trecut pe vremea asta, consilierul meu ma diagnosticase cu burnt out si ma trimisese acasa. Anu' asta, am muncit mai mult si n-am avut pauza/concediu. Si am de invatat.

Oare de ce nu ma pot gandi la altceva decat la somn?

Cotidiene

Azi nu ma incearca nici un sentiment deosebit. Nu am nici o revelatie. Nici un eveniment fiziologic deosebit. Cafiaua e banala, buna, dar...constanta. Ma uit pe geam la un sens giratoriu. Nu am nimic de spus despre mine, despre intamplarile din viata mea sau despre ideile mele, pentru ca in momentul asta nu am nici intamplari, nici idei. Am citit presa ca pe un drog luat pentru acceptarea trecerii timpului. Nu fac nimic la birou. Nu vreau, ca as avea ce. Nu sunt deprimata. De fapt, nu ma gandesc la nimic, pentru ca mi se pare un efort prea mare sa ma gandesc la ceva anume. Daca as putea, m-as pune in fata televizorului in pat si as lasa toate prostiile sa-mi curga in creier. As mai atipi din cand in cand. Din pacate, sunt la birou, si nici televizor nu am. Asa ca las paginile web sa mi se scurga in creier, si din cand in cand incerc sa mi perfectez dormitul cu ochii deschisi pe scaunul de birou. Ma simt asa de bine fara nici un scop, in deriva. Fara sa comunic, sau sa gandesc. Minunat. As manca la pranz o galeata de inghetata...dar o sa ma multumesc cu mancare normala. In zilele din urma am descoperit ca m-am re-indragostit de somn. As dormi tot timpul.

Cred ca azi imi cumpar bilet de avion pentru acasa, in iunie. Asta sa fie singura idee/rezolutie/intamplare de azi.

PS: am citit ca s-a inchis LaCafenescu. M-am intristat: http://www.lacafenescu33.blogspot.com

self help needed

…sau O carte

Pentru ca cineva drag mie m-a rugat sa iau o carte numarul unu' in topul American, pentru mama ei, m-am executat si am comandat-o. Iar acum am inceput sa o citesc. Un fel de femeia de peste 30 de ani care iese dintr-o casnicie perfect normala pentru ca ea e scriitoare si trebuie sa mearga in tarile cu trei I: Italia, Indonezia si India, unde vrea sa se regaseasca si are parte de tot felul de experiente banale pe marginea carora comenteaza cam asa cum ar face-o oricare dintre noi.

O carte* careia Britney Spears ii face apologia, si cred ca am spus totul.

Asa ca am inceput sa o citesc, pentru ca eu sunt femeia de aproape 30 de ani (rotunjit in sus, acum), care incearca sa se regaseasca mergand intr-o alta tara si cam pe aici se opresc asemanarile.

Femeia asta, ca sa scrie cartea, a intrat in capul meu si a decupat de-acolo portiuni intregi. Si apoi le-a pus in carte. Unele lucruri pe care le gandeste nu au nimic de-a face cu mine, dar pentru unele ma simt ca si cand mi-ar fi dat telefon si m-ar fi intrebat eu cum ma simt sau ce cred intr-o anumita situatie, iar uneori pur si simplu a performat o tomografie avansata, jumatate SF, prin care mi-a scos gandurile pe care nici nu le am inca si le-a formulat in asa fel incat pot sa exclam : Da ! Exact asa !

Asa ca mi-am redigerat propriile idei prin prisma cuvintelor cartii. M-am gandit la cameleonismul meu. Cum eu sunt mulajul perfect de pe fiecare persoana cu care am o relatie (barbati sau femei) si cum dorintele si nevoile mele devin brusc insignifiante in fata dorintelor si nevoilor celuilalt. Cum exista intotdeauna un moment de criza, in care singurii care au ramas prietenii mei au fost cei capabili sa vada ce e in spatele flexibilitatii si permeabilitatii. Cei care stiu ca sub toate 'straturile de ceapa' este ceva care nu se schimba si e identic cu sine pe parcursul vietii mele de adult. Cei care vor sa ajunga la acel ‘ceva’ nu sunt descumpaniti in momentul in care aparentul cameleonism is arata natura. Pentru ca sunt exploziva in relatii, totul incepe prin indragostirea mea si se termina cu resentimente si acuze. La inceput, pana in 3 ani, as spune eu ca Beigbeder, totul este ca o luna de miere. De fapt nu stiu cum e o luna de miere, dar cand spun luna de miere ma gandesc la miere, care imi place. Apoi urmeaza momentele in care descoperi incopatibilitatile, inadecvarile, compromisurile si tot ce deriva de aici. Si dupa infatuarea de care numai o persoana indragostita pana peste urechi de propria persoana poate da dovada, urmeaza perioada de intransigenta. Cand nu mai accept nimic de la nimeni. Si atunci intra in scena ‘ceva’ul ala neinfluentabil, imputit, si care ii arunca pe toti la 100 de km distanta. Ca sa stie cu cine au de-a face si sa le fie teama. Si cand creierul nu mai simte nici o dogoare relativ la persoana sau circumstante, intervin ratiunea si sensibilitatea, care ma indeamna sa re construiesc podurile. Si tot asa, la nesfarsit, mai degraba cu persoanele cele mai dragi si mai apropiate. Si cei care accepta din nou solul meu de pace si incearca sa vada ce si cum, reusesc sa contribuie la cresterea relatiei. Si asa functionez eu in toate relatiile. Mi-e foarte greu sa ma gandesc la oameni foarte dragi sau foarte apropiati, cu care sa nu fi trecut prin perioade de criza acuta sau de necomunicare totala. Si ce bine a fost cand am revenit. Cu unii nu se mai intampla. Ma intreb daca exista niste limite in noi care ne opresc de a mai avea ceva, orice, dupa anumite crize.

Sunt in momentul in care Elizabeth era in Italia (Eat), pentru ca eu sunt acum in 'Italia', vorbind la figurat. Savurez. Asta nu inseamna ca nu am facut-o toata viata. Sau ca voi ajunge si la momentele din India (Pray) si din Indonezia (Love) ale autoarei. M-am regasit in prima treime din carte, ca un petec mov pe un costum de clovn : la locul lui.


* 'Eat Pray Love' de Elizabeth Gilbert


PS: mi-am adus aminte ce spunea un calugar despre casnicie si cred ca se aplica perfect la relatii, cel putin la relatiile mele:
'atunci cand intr-o casnicie exista probleme, sunt doar 2 solutii: divortul, sau o iubire si mai mare' (citat inexact din memorie, chestie auzita cam pe cand eram cel mai influentabila, la 16 ani)

Me – alcoolista

Stateam si ma gandeam la un pahar de vin. Ma dusesem sa-mi fac o cafia, pentru ca nu am nici cel mai mic chef sa muncesc ceva azi. Si mi-am dat seama ce mult imi PLACE cafiaua. Nu am nevoie de ea, nu sufar daca nu o am, dar imi place. Imi plac gustul, caldura, culoarea, mirosul. Imi place tot la cafia.

Si stand eu asa si gandindu-ma ce lucruri imi plac…am realizat ca, de ceva vreme, beau alcool in fiecare seara. Si cat de suparata ar fi Buni daca ar afla. De fapt beau alcool in fiecare seara pentru ca am in casa foarte mult alcool. Eu luasem tot felul de prostii de baut pentru ziua mea si se pare ca nici berea nu s-o terminat, d-apai vinul si celelalte. Eu m-asteptam sa fie cel putin 50% din nebunia care ne apuca pe toti la Sebes sau Alba cand ne inalnim cu verii mei. Ne punem jos si nu ne ridicam pana nu terminam alcoolul din raza noastra de actiune. De fapt, tot azi ma gandeam, in alt context, cum si bunicii si mai ales parintii/unchii ne tot spun ca noi, generatia mea, eu si verii mei adica, suntem mult mai cuminti decat erau ei pe vremea cand erau de varsta noastra. Ne spun asta cam de pe cand intrasem in adolescenta si lucrurile nu s-au schimbat nici acum. Suntem tot cuminti, mult prea cuminti. Si totusi bem mai mult decat au reusit sa o faca ai mei colegi, marii petrecareti de la PwC (ma rog, ex PwC, da spirit' de beute tot ramane).

Si acuma sa revin la ce ma preocupa azi. Ma simt foarte bine cu un pahar de vin seara, sau cu un ‘ciocan de catifea’ (am luat un lichior, miamm, am inteles de ce ii spunea cineva beutura de femei, de fapt ii ceva foarte bun, care are si alcool). Si m-am gandit apoi la Buni. Si apoi la mine, ce mult ma afecteaza lucrurile pe care le-am vazut sau le-am ‘invatat’ cand eram mica. Cum alcoolul nu e bun, plus dramele familiale. Cred ca suntem un clan de nonconformisti si din cauza asta nefericiti, innecandu-si amaru in alcool. Ce sa-i faci, mai sunt pe lume si din’astia si am impresia ca-s mai multi decat indrazneam eu a crede pana mai ieri. Ce greu imi vine sa-mi placa sau sa accept ca-mi place, fara sa ma disculp, alcoolul! Sau libertatea de a nu avea o relatie stabila la varsta mea, matusa mea s-ar exprima altfel, dar tot la fel de dezaprobator. Sau faptul ca in viitorul apropiat mi-e greu sa ma inchipui pe mine avand o relatie stabila si copii, asa cum si-ar dori familia mea, sau cel putin matriarhele celor 2 segmente ale clanului. Unde zace fericirea ? De ce intr-o familie ? M-as putea intreba, pe bune dreptate, si de ce nu intr-o familie ? In definitiv, mai in gluma, mai in serios, unul din posturile precedente, despre cum nu am fost creati sa fim fericiti, poate avea o umbra de adevar in el. E amuzant tot procesul, cautarea acestei fericiri, pe care n-as incepe prin a o defini, pentru ca ma tem ca o sa pierd si bruma de intelegere pe care o am despre concept. Mai sorb din cafia. Buna. Cred ca m-am gandit la lucrurile pe care nu vrem sa le facem sau pe care ne e greu sa le acceptam despre noi in ultima vreme si in urma unei idei care nu-mi da pace: homosexualitatea. Citeam ce scria un anumit domn pe al sau blog personal. Si sunt impresionata de poveste. Imi place cum povesteste, nu stiu daca se vrea un blog literar, dar crampeiele de acolo sunt fermecatoare. Si am inteles ca, desi uneori lucrurile nu sunt chiar explicite, e greu pentru astfel de oameni sa-si traiasca viata acceptati de catre oamenii dragi. Si daca asta e o situatie extrema, cand poate un om cu familie, sotie si copii de exemplu, realizeaza ca nu asta este ceea ce il implineste si isi doreste altceva, de unde posibil si drame care se vindeca in timp, mai exista si dramele marunte. Alea in care atunci cand bei un pahar de vin te gandesti la Buni si asta poate sa reduca instant cam 50% din placere, daca nu mai mult. Si apoi suntem tentati sa exageram, sa amplificam nevoile si placerile, pentru a demonstra ca suntem arhitectii propriului destin. Vai ce pompos. Ca avem posibilitatea sa decidem pentru noi, vrem sa ne aratam muschii, sa inchidem gura tuturor prin teribilisme adolescentine. Chiar daca, unii, suntem bine trecuti de perioada aia, tentatia tot ramane. Tentatia de a fi singur impotriva tuturor, de a-ti demonstra unicitatea si de a-ti face auzit glasul. Ca mine acum, scriind pe acest blog. O jumatate de marturisire intr-o jumatate de pagina dintr-o jumatate de viata, pseudo-literatura la gura sobei, sau in cazu' meu, la botu' laptopului de birou, in timpul in care firma ma plateste sa adaug valoare la…ce-o mai fi pe-aici prin cotetz pe la ei (inca un complex, al lucrului bine facut, sau al sentimentului de vinovatie nascut din sentimentul de datorie fata de angajator, innoculat mie inca de pe vremea cand eram mult prea mica pentru a intelege efectele perfide ale sistemului/sistemelor).

Sigur ca factorii culturali si contextul/circumstantele in care am fost educati si crescuti ne influenteaza. Cat si cum, s-au facut studii pe tema asta si totusi uneori nu-i foarte clar. Plus ca suntem atat de diferiti unul fata de altul incat cu greu se pot face generalizari. Cu toate astea, cine nu are in spate sau in fundu' creierului, clopotelul de alarma atunci cand ‘bea un pahar de vin in fiecare seara’ si se gandeste la ‘Buni a lui/ei’ si la ce ar spune ea. Teama ca ii dezamagim pe cei dragi, combinata cu nevoia de acceptare in grupuri diverse, dintre care pentru unii familia este cea mai importanta, ne duce pasii inspre locuri si lucruri din viata noastra care ne pot face cu adevarat nefericiti.

Constat cu surprindere in ultima vreme ca este foarte greu sa fii liber sa decizi, in diverse circumstante, si apoi sa continui sa accepti repercursiunile deciziilor luate. Este greu sa accepti ca esti responsabil de situatia in care esti. Ce usor ar fi sa-i putem invinovati pe ceilalti atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne-am dori. In plus, imi e greu sa imi dau seama ce vreau, pentru ca am nevoie de referinte. Ca sa fiu suficient de mult singura cu mine ca sa-mi dau seama ce imi place, ca sa imi dau seama ce vreau…trebuie sa reduc ‘zgomotul de fond’ al existentei cotidiene destul de mult. Iar pentru asta am nevoie de un curaj pe care nu sunt sigura ca il am, sau ca l-as putea dobandi prin metoda si disciplina. Probabil ca scindarea asta intre hedonism, cautare a lucrurilor care imi fac placere, si conformism facil, acceptare a nevoii de a fi pe plac grupului si de a fi acceptat, este comuna fiecarui individ.

Ziua in care imi dau seama ce mult am:)

Pentru ca este ziua mea, incepand de azi noapte, toti prietenii ma suna, imi trimit mesaje...ma asteapta in sufragerie cu 26 de lumanari si ciocolata si vin...:). Eu ma simt in general bine cu mine si cu ce mi se-ntampla, da' de obicei pe 9 aprilie in fiecare an imi dau seama cat sunt de norocoasa ca ii am pe toti oamenii astia in viata mea. Oameni cu care poate nu vorbesc in fiecare zi, dar care in mod cert sunt acolo cand am nevoie de ei, oricum, si la bune si la rele. Oameni cu suflet mare, generosi, frumosi...

Mostre din ce am primit azi:
'Daca vii la Cluj, iti fac eu un tort cu carnati afumati, slanina si ceapa verde, cu crema de ridichi :) Ce zici?' - generozitate
'La multi ani merishoru mic mic!'
'da, apropo, azi e ziua ta, ce faci de ziua ta? ia sa te sun sa verific:)'
'La multi ani' (asta era de verificare de la varutz sa vada daca mai am numaru' de Romania:), la fel de sec si de la Deiutza :) ) - sufletu
Buni vroia sa ma sune devreme da ii era teama ca ma trezeste si apoi o uitat:))... -cel mai frumos
'Sa scriu un mesaj ca la carte: CU OCAZIA ZILEI DE NASTERE, ITI UREZ PE ACEASTA CALE UN CALDUROS LA MULTI ANI!:P Te-am pupat, babo!:D'

Am o viatza faina si is al naibii de norocoasa. Numa' am vrut sa impartasesc asta cu toata planeta:))...

Stiu ca nu pot sa beau un pahar de vin cu toti cei care mi-au spus azi la multi ani, da adevaru-i ca mi-as dori foarte mult. Pentru ca indiferent ca-s in la doi pasi sau in celalalt capat al globului...mi-s la fel de dragi ca-ntotdeauna.
Imi lipsesc numa puisorii de gaina pe care mi i-o facut cadou Buni anu' trecut de ziua mea (era fix de Pasti): mici si pufosi si faceau cirip cirip...:)

Capitalising on Dracula?

I'm about to turn 26 ...theoretically in about 3 hours, in reality, tomorrow evening at 10:). As last evening I was very very cold, I went to bet at around 8 to get warmer and fell asleep in about 15 minutes. The girls tried to wake me up by being noisy, but apparently I slept like a log (need to check with Nora to see if it's correct to use this Romanian saying in English:) ). I woke up at 6 a.m, confused, I actually slept with all my clothes on, something that never happened before. So I decided to call in sick. This evening, fearing a repeat of my 'falling before 9', the girls threatened to come rushing in my room at the stroke of midnight. So I decided it's better to simply have a coffee at 7 and hope for the best:)...

I feel worried for not being seriously engaged in a relationship or even for not having kids yet at 26:))...but as I was telling a friend a while ago, some women collect men, I collect certifications:).

Anyhoo, as Jon Stewart would put it, I wanted to share with you that a new camp in Irak will be called Dracula, and I am happy to see that we are at last capitalising on the most famous Romanian asset: the vampire story. In other words, the result of the Bucharest NATO summit, technically speaking, was that Romania (through its enlightened president Basescu) pledged more troups in Irak. We simply need more wars in order to find our way in the world at this point in time apparently.

This being said, I am so happy that my uncle is no longer in active duty, therefore not at risk of being sent in a war zone. It was hard enough for all the family to know he was in Kosovo, post war, with the mines and all...

Happy Birthday for me in anticipation!:)

Dimineata devreme

Am ajuns sa consider ora 8:00 ca fiind dimineata devreme. M-am tarat cu greu din pat dupa un weekend in care 60% am dormit, 10% am citit, 20% m-am uitat la teve (online) si in restu timpului habar n-am ce am facut.

Mi-am amintit de celebra vorba a Roxanei, cum ca lunea nici iarba nu creste (oare ea spunea asta?). Ieri fetele au 'gatit' o placinta cu mere, pentru ca incepuse sa ninga, nu cred ca am vazut atata ninsoare (si nici Luxemburghezii) de la marea zapada din Bucuresti de pe 6 ianuarie, cand era sa nu reusim sa decolam.

De ziua mea n-am mai avut zapada...hai, poate, prin preajma babelor. Luxemburghezii in general au evitat sa ia masinile, erau autobuzele pline. Eu n-am luat-o ca n-o am inca. In rest, de bine. Sau de rau. Nu stiu inca. Si cand spun asta ma refer la jobul meu actual.

Ma uit acum pe geam si nu-mi vine sa cred cum poate sa ninga...si asta de aproape 24 de ore, in continuu...ninge ca-n povesti, vrei zapada din-asta de Craciun, impreuna cu vin cu scortisoara. Da' ne bucuram de ea si acuma, ce sa facem.

M-au apucat nostalgiile cu anticipatie pentru ca nu voi reusi sa fiu de Pasti in tara, pentru prima data in viata mea. Zapada si oua rosii.

We were nod designed to be happy...

we were designed to reproduce.

This is an exact quote out of a 'talk' delivered by Helen Fisher at TED.

Let's start with the ...beginning. As a respectable career woman that I am:), I have an account on this 'xing' network for professionals (or something like that). It doesn't really matter, the important thing is that I have an account there. And everytime I get into that account (which is linked to my G-mail, meaning I get an e-mail everytime I get messages in my inbox on xing...), I see this 'activity meter' which is never at 100 % (because I'm too lazy to think why it's not at 100%). But seeing that I'm a perfectionist, I sometimes have fits and want to 'improve'. So at some point I realized I might join an 'online community' to enhance my % activity meter. Not knowing or understanding anything and wanting results with no effort, I just chose one of the groups there...Business women or something because they had gold or platinum level, I don't remember. Turns out I had a good hand (though lazy) cause these women send a positive Monday booster, every Monday, obviously. Things like: hope, joy, amazing stories and the like. Great stuff actually, usually it makes me cry or rethink my existence:). I love those e-mails. I'm sad when I don't get them or when I forget to check them. Sometimes the messages are completey idiotic, you can't get 52 inspiring themes a year. Anyway...I checked today the message from last Monday. It was something with a brain specialist that had a stroke and was able to describe the experience as a specialist. Moving story. This was posted on a site called TED: Technology Entertainment Design. So I browsed through it and found (of course) something about love. Actually I was hesitating between this something on love and something called Why are we happy and why are we not happy:)). But I'm a woman, I watched Helen Fisher talking at TED about love:

http://www.ted.com/index.php/talks/view/id/16

And just before she talks about completely obvious things (like why we love a person and not another, due to timing, proximity, mystery and the fact that we are gravitating towards complementary brain systems (????) ), she said this memorable quote:

'We were not designed to be happy, we were designed to reproduce'

That was the moment when I started suspecting that Helen Fisher was a man.

Blogu' cu truisme sau Sisteme de referinta...

...sau slanina si vin din chimnitza versus pinot noir cu chavignol

Citeam azi un mail de la prietenul Gruia...care m-a pus serios pe ganduri.

Il citeam in timp ce savuram un pahar (din'ala marele, de apa) cu pinot noir, pe langa care ma bucuram de branza de capra (geniala) si niste chestie din'aia italieneasca, niste carne cruda...
Si in timp ce mancam de sara (am ajuns sa inteleg de ce in Luxemboug se consuma cel mai mult alcool pe cap de locuitor) mi-am adus aminte de slanina lu' buni si de gogosi si de vinu' din chimnitza. Si taaare mi-as dori sa schimb meniul…
In afara de slanina, gogosi sau vin de’acasa, pentru altceva…hm, parca nu m-as inturna.
Ma simt tzaranca. Am nostalgii de tzaranca. Pita cu unsoare si cu ceapa verde.

Carnatz afumat. Vinete cu rosii. Zacusca.

GATA, ca devine si mai greu…

I-adevarat ca totul depinde de sistemu' de referinta. Comparativ cu Romania, in Ardeal ii mai bine (truism). Comparativ cu Republica Moldova, in Romania ii mai bine (truism). Comparativ cu Ardealu’, in Luxembourg ii mai bine (discutabil, masina face diferenta:) pentru mine).

Se poate ca truismele sa nu fie nici ele truisme, depinde ce sistem de referinta folosim, sau mai degraba cine este cel al carui sistem de referinta il folosim.

Nu numai ca sistemu' de referinta depinde de valorile, nevoile si respectiv alegerile cuiva, dar mai depinde si de momentul in care ‘persoana importanta’ decide un lucru sau altu : de exemplu ca in Ardeal ii mai bine.

Hai sa ne legam de asta. Is ardeleanca, atat cat poate fi ardelean cineva nascut in Sibiu si crescut in Sebes, pan’ pe la vreo 19 ani…trecuti:).
Apoi facultate in Bucuresti.
Adevarat va spun voua, prietenii mei, ca o fost al naibii de greu. Mergeam acasa foarte rar, pentru ca mi-era teama ca nu o sa vreau sa ma mai intorc. Si dupa cum stiti, de ce ti-i frica nu scapi (truism :) ), asa ca eu, revenind in Bucuresti, aveam nevoie de 2 saptamani sa ma readaptez. Incet, incet, trec toate. Asa or trecut si problemele de adaptare. Si or inceput cele legate de sentimentu’ dezradacinarii. Existau momente in care nu stiam unde mai ii ‘acasa’. De ce apartin de ceva si nu de altceva. Unde sunt eu fericita/implinita.

Au trecut si astea, m-am ‘imbucurestenit’. Am exclus orice idee de a reveni in orasu’ natal. Apoi am plecat de tot din tara.

Si, culmea, ‘calita’ fiind de experientele anterioare, problemele de adaptare/re-adaptare sau de dezradacinare nu mai exista. Sau nu in forma in care se manifestau ele anterior. Exista doar impresia, din ce in ce mai puternica in ultima vreme, ca ‘limba romana e patria mea’ (chestie nesuferita tinuta minte de pe la scoala).

Pentru prima data in viata mea ma indrept spre realizarea mareata de a ma rupe de trecut, in sensul bun (oai, expresia asta denota de-a dreptu' prostie crasa). Trecutul, familia, oamenii apropiati ma definesc, ma influenteaza, ma ajuta sa dau noi intelesuri lucrurilor din jur si sa ma uit pentru prima data cu mai mult curaj spre viitor, fara sa ma mai agat de trecut si de intamplarile/oamenii din trecut (truisme, truisme, truisme, sistem de referinta eu- sau eu egal 'centrum mundi').

Cam grav, cred. Asa ca am decis sa-mi recuperez trecutul, in forma lui de ‘trecut colectiv’ (sintagma pe care nu cred s-o mai fi auzit, dar pe care o emit acum, printr-o oarecare analogie trasa de par cu ‘memorie colectiva’), revenind la evenimentele pre si post 1948.

Am citit Vol 4 al Jurnalului Reginei Maria si pot spune ca e cartea care m-a impresionat cel mai mult in ultima vreme, intr-atat de mult incat am plans la citirea secventei cu tzaranca nebuna si cu darul ei. V-o recomand.

PS: plang la desene animate, da? deci eu plang atunci cand trebuie...:)

Una, alta

De cand n-am mai avut timp sa dau cu nasu' pe-aici, s-au intamplat mai multe:

Am descoperit niste 'comori' in blogosfera. Sunt niste link-uri in dreapta, dar pe multe nu am reusit sa le atasez, nu in ultimul rand pentru ca nu sunt convinsa ca vreau sa le citesc in continuare:).

Adica n-as face legatura cu 'casa virtuala' a cuiva cu ale carui/carei valori sa nu ma identific macar partial:).

Asa ca o sa mai studiez problema, si daca simt ca merita sa va indrept atentia in directia lor, o voi face...

De la serviciu: intamplari fericite. Unul dintre manageri mi-a incredintat dezlegarea unei enigme despre care spunea ca nu a reusit sa o patrunda:)...M-am simtit flatata, dar si sub presiune. Asa ca am citit am citit am citit, din diverse surse (de pe internet, evident). La finalul celor 2 zile, pentru fiecare ipoteza pe care am emis-o, am inca 10 intrebari, in total sa tot fie cel putin 50 :)). Asta ca sa se vada ca nu las 'nici o piatra ne'ntoarsa', cum spun englezii (ca asta am impresia ca nu-i proverb romanesc).

Off topic: mi-am remarcat de curand o tendinta:)), sa pun 'disclaimer'. Ce sa fac eu daca m-am format ca profesionist printre auditori:)), astia pun disclaimer cum respira. Incerc sa ma disociez de eul profesional, dar s-ar putea ca lucrul asta sa ramana un deziderat. Nota pentru mine: trebe sa renunt si la limbajul de lemn:). Boon.

Si da-i si lupta si da-i si lupta. In cele 2 zile, am trecut oarecum prin mare parte din manualul de Advance Financial Management, fara sa vreau. Si ce-i fain e ca am facut-o intr-un ritm alert, am reusit sa aplic si conceptele, am vazut si tot felul de comentarii interesante despre aplicabilitatea si limitele teoriilor in discutie. Nu-i rau pentru doua zile fara ore suplimentare:). Drept pentru care profit de ocazie sa ma autofelicit:)...

Hahahha:))

Mi-am facut un test pe net, ceva cu varsta psihologica si rezulta ca am 35 de ani:))...Pentru cei care nu mai sunteti la curent: am inca 25 :))...Si nu sunt nici sociabila, daca nu m-ati vazut in ultima vreme, m-oi fi schimbat destul de mult:)), sau nu mai inteleg eu definitia lui 'sociabil':))...Ce mai, m-am infuriat de numa, ca, deh!, adevaru' doare! :)) si n-am incredere in nimeni:)...iar cu autoritatea...n-am nici o problema, am cel mai mare respect, de-asta aveam cele mai multe absente in liceu si eram amenintata de profi: 'nu te bag in bac'...:).

'Varsta ta psihologica este: 35 de ani. Ai multa energie si-ti place sa te implici in multe activitati. Esti echilibrat(a) si realist(a). Nu esti foarte sociabil(a), dar faci parte dintr-un grup de prieteni si ai un cerc de relatii pe care incerci sa le mentii. In schimb, daca se intampla sa cunosti persoane noi, iti este mai greu sa mentii legatura cu acestea. Nu-ti plac foarte mult schimbarile, insa poti sa te descurci bine atunci cand aceastea apar in viata ta. Increderea ta in cei din jur este limitata, stii sa le arati increderea ta, dar in acelasi timp esti pregatit(a) si pentru dezamagirile pe care ti le-ar putea produce. Respecti regulile si autoritatea pana in momentul in care acestea iti par irationale, iar atunci incerci sa le schimbi.'

Testul: aici: > target="_blank">http://www.portalroman.com/teste-psihologice/56-481357-229988.html

PS: I have done an online test, and it seems that my psichological age is...35 :)).

About the purpose

My posts have a dual purpose:

1. first, they relate me to the world, and usually these are the posts in English, but moreover, they are the posts with details and hints, things that happened during the week, people in my life, and other of the sort.

2. second, they relate me to myself, by having the psychoterapeutic function of a quest. Hence the boat, and the meaning of the story behind the boat picture: the connection between the hero and the subject, in this case, the 'subject' being the theme of the voyage. (Because the quest is not always a quest, sometimes it is a voyage? :)) )

I have been told, yet another time, that I forgot to write in English.

I did not forget, but I believe that some aspects are of no interest to the people reading my blog posts and that I can write them only to find a sense among the things going on in my head.

So, going back to the purposes:

1. I need to keep in touch and somehow preserve, maintain, develop and encourage the relations with the friends I have and who are reading my posts...one needs time to grow a friendship and time is something I do not have right now. But I need my friends and their input, so I try to make a communication compromise. What I am not happy with: the fact that I do not have the same chance of reading their blogs/potential blogs.

2. I need this space and method to find some things about myself. I chose to do it like this and I am aware that it is partly innapropriate. So I am trying to find a balance between what I need and what I can actually do on my blog. These are merely notes to myself, and therefore criptic and uninteresting for many of those reading the posts...

In the end, I cannot solve this English/Romanian issue:). Sometimes I'm merely too tired to be able to produce an English post, especially when I realise it's not gonna be too much use to anybody, anyway.

Despre lucrurile cu adevarat importante 1

Am noroc de prieteni faini. Si tot incearca ei sa-mi spuna ca ce fac eu este un 'fumat virtual' (ieri), un inlocuitor temporar nesatisfacator al lucrurilor pe care le vreau.

Adevaru-i ca nu-mi dau seama care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru mine acum ('nu stii ce vrei'), si mai ales nu simt ca am energia sa infrunt astfel de intrebari. Asa ca prefer sa-mi ocup mintea cu tot felul de preocupari paralele lucrurilor cu adevarat importante. De unde si decizii de felul: anul asta vreau sa termin ACCA, hai sa incep si CFA la iarna. De bine de rau, aceste decizii ma tin ocupata si obosita mare parte din timp. Timp care trece, lucru pe care il discutam intr-un post precedent. Deci sunt un strut veritabil. Aspectul pozitiv al problemei este ca, momentan, nu ma tulbura cu-adevarat tot felul de dileme existentiale. Aspectul negativ este ca, in cele din urma, toate aceste probleme pe care le pun in paranteza ma vor prinde din urma. Sunt constienta ca pur si simplu unele lucruri nu pot fi decat amanate. Dar intotdeauna am gandit ca e mai bine sa ma confrunt cu problemele (sau falsele probleme) mai degraba mai tarziu decat mai devreme pentru ca, poate, in viitor voi fi mai bine 'echipata' sa le gestionez.

Tot acest intro vrea sa spuna ca m-am plictisit de invatat, ca merge foarte incet si ca o fac tocmai pentru ca mi-am auto-impus un ritm dracesc, greu de sustinut si in care sunt nevoita sa investesc toate resursele de energie si de timp. Cu mici exceptii, de exemplu timpul in care scriu pe blog, sau timpul in care prietenii mei dragi si de departe incearca sa ma aduca la o normalitate discutabila, reusesc sa ma 'imbat cu apa rece', cum s-ar spune.

Printre altele, m-am uitat aseara la acest clip:
http://www.thedailyshow.com/video/index.jhtml?videoId=111129&title=loud-and-clear
la care am ras in continuu.

Si mi-am dat seama ca uneori aduc foarte mult cu cineva care se povesteste pe sine, dar nu in felul 'bun' al lui Julien Green Placerea de a te povesti tie insuti ci in felul 'nociv', à la Bush junior:).

Despre filme si alti demoni

Ieri noapte, dupa infrangeri succesive in decurs de 6 zile pe frontul invatatului la Corporate Reporting, mi-am spus ca n-ar fi rau sa 're-vizitez' un film care mi-a placut foarte mult: Sin City.

Mi-am adus aminte cat timp am cautat Jackie Brown pe Dc++ in vremurile glorioase din camin, cum am vazut From dusk 'till dawn intr-o noapte, si apoi n-am mai dormit deloc, cum am gasit din intamplare Reservoir dogs si abia apoi mi-am dat seama cine il regizeaza, cum dupa multi ani, am reusit sa ma uit si eu la Natural Born Killers si cum look-ul Umei Thurman in Pulp Fiction ma urmareste si acum. Ce mult mi-a placut Tim Roth in Four Rooms si ca de fapt eu inca nu am vazut Kill Bill 2...

Sin City este genial, evident nerecomandat minorilor:))...sau, ma rog, celor minori la cap:). Mickey Rourke e fascinant, a inviat Rutger Hauer, plus alte aparitii de staruri in roluri minuscule ca si timp in pelicula. M-am simtit, ca si prima data, sub un bombardament de senzatii, ca intr-un meci (virtual:) ) de box in care aveam mereu impresia ca trebuie sa ma feresc, sau ca trebuie sa ies din rolul de spectator, si totusi nu reuseam sa ma desprind de ecran. Aproape toate scenele sunt picturale. Coloana sonora, vocile din fundal, impecabile - in cazul lui Mickey Rourke, mai mult decat atat...

Ca si calup de regizor, singurele filme care mi-au placut la fel de mult ca si cele ale lui Tarantino sunt cele ale lui Scorsese:
The Gangs of New York
The Aviator
The Departed

Culmea, toate avand ca si personaj principal un actor a carui recunoastere vine dupa Titanic: DiCaprio. Si care are foarte multe proiecte cu Scorsese, dar are roluri foarte bune si in pelicule ale altor regizori, vezi (de ex) Blood Diamond.

Ca si interese curente, de vazut There will be blood, cu alt actor care imi place foarte mult, incepand cu The Gangs of New York: Daniel Day-Lewis. Si pe care l-am mai vazut doar in The Last of the Mohicans, spre marea mea rusine...

Imi vine sa rad cand ma gandesc la mine in anii de facultate. Ar fi trebuit sa-mi dau licenta in filmologie, dar din pacate prindeam mult prea mult filme proaste si ma uitam la filme pentru ca ma plictiseam cand mergeam la cursuri, nu pentru ca mi-as fi propus sa vad filme sistematic. Daca ploua, era in regula sa nu merg la scoala si sa vad intre 5-8 filme pe zi:). Colegii mei isi amintesc si inca rad de mine: ma vedeau numai la examene si rar reuseam nota maxima, pentru ca niciodata nu aveam note decente la seminar...In sesiune invatam in Dumars si cand era clubbing serios, pe la 2-4 a.m. vibrau mesele in cantina...Dupa care mergeam in Piranha.

Asa ca am vazut toate genurile de filme (toate piratate si de pe DC++, ca cine avea bani de cinema, cred ca am vazut in total 10 filme la cinema in cei 6 ani cat am stat in Bucuresti), incepand de la chick flicks pe care nu ti le mai amintesti in timp ce inca te uiti la ele, trecand prin filmele de groaza, pe care le vedeam cu Mon (care era fan) si la care ma uitam cam 10%, restul timpului fiind sub perna:), si nu in ultimul rand, primul film porno, recomandat de Mon...

Am vazut si A Clockwork Orange sau 1984 (pe care n-am reusit sa-l vad pana la capat, ca am adormit) sau An American In Paris ('Let's have some champagne, they're all a bottle ahead of us...'). Sau nu am vazut decat jumatate din Breakfast at Tiffany's, deci inca nu stiu ce se intampla cu motanul...

Cu retrospectiva asta, realizez ca daca in liceu am citit (tot asa, nesistematic si fara nici un motiv aparent), in facultate am vazut filme. Iar de cand muncesc, nimic.